Poliția Orașului Buhuși a fost sesizată de Romică C., de 31 de ani, din comuna Gîrleni, că a fost lovit în zona capului cu o sticlă. Din cercetări polițiștii au stabilit că în timp ce Romică C. se afla pe stradă în zona locuinţei sale, s-a întâlnit cu Viorel R., de 43 ani din aceeași localitate, care în urma unui conflict spontan produs pe fondul consumului de alcool, l-a lovit cu o sticlă în zona capului. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Serviciul de Ambulanţă Buhuşi care i-a acordat îngrijiri medicale lui Romică C., acesta refuzând să fie transportat la spital. Ulterior acesta a spus că se simte rău şi a fost transportat la Spitalul Buhuşi cu un autoturism din dotarea Secţiei 9 Poliţie Rurală Buhuşi unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Se continuă cercetările pentru stabilirea veridicităţii aspectelor sesizate