Nu numai politistii refuza mita, ci si jandarmii

Un jandarm din cadrul Detașamentul de Jandarmi Onești a denunțat faptul că doi bărbați i-au promis o sumă de bani pentru a-i ajuta în activitățile infracționale desfășurate de aceștia. În baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, ofițeri de investigarea a fraudelor din cadrul I.P.J. Bacău, cu sprijinul S.I.P.I. și agenți de poliție din cadrul S.I.R. Bacău, sub coordonarea unui procuror, au acționat pentru prinderea în flagrant a doi bărbați care au oferit suma de 150 de lei unui jandarm din cadrul Detașamentului de Jandarmi Onești. Ionel M., de 36 de ani, din comuna Ştefan cel Mare și  Viorel G., de 21 de ani din comuna Coţofăneşti au oferit suma de 150 lei lui Mihai B., de 34 de ani, cu scopul ca acesta din urmă să-i sprijine în acțiunile de sustragere de materiale neferoase din incinta Platformei Borzeşti din Oneşti. A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, iar fața de cei doi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore.

Adauga un comentariu

*