Britney Spears, aflată în mijlocul unei dispute dure cu fostul său soţ Kevin Federline pentru custodia asupra celor doi copii pe care îi au împreună, se gândeşte să-şi concedieze noul avocat la doar o zi după ce l-a angajat, informează joi IMDb.com consultat de Rompres.
Primul avocat al lui Britney Spears, Laura Wasser, a renunÅ£at luni să o mai reprezinte pe vedetă, caracterizând-o pe aceasta drept ”un client problemă”. Melvin Goldsman a fost numit marÅ£i noul reprezentant juridic al lui Britney Spears, însă de miercuri vedeta pop se gândeÅŸte să-l concedieze, conform avocatului specializat în divorÅ£uri Sorrell Trope.
Acesta din urmă susÅ£ine că el ar urma să-i ia locul lui Melvin Goldsman. ‘Da, este adevărat. Britney Spears doreÅŸte să renunÅ£e la colaborarea cu firma lui Melvin Goldsman ÅŸi ne-a contactat. Actele nu au fost încă semnate, dar anticipez că vor fi semnate foarte curând”, a declarat el.
Între timp Britney Spears trebuie să respecte o hotărâre a instanţei şi urmează să fie supusă unor teste pentru a se stabili dacă este dependentă de alcool sau droguri.
Britney s-a căsătorit cu fostul dansator Kevin Federline în octombrie 2004. Solista pop a solicitat divorÅ£ul în noiembrie 2006 ÅŸi a obÅ£inut hotărârea de divorÅ£ la 30 iulie 2007. Cei doi au împreună doi copii – Sean Preston, 2 ani ÅŸi Jayden James, 1 an – iar în prezent continuă să-ÅŸi dispute în instanţă dreptul asupra custodiei acestora.ROMPRES