Băsescu, învins de popor: i-a cerut lui Emil Boc să retragă proiectul care viza reforma în Sănătate

Traian Băsescu a susţinut vineri o nouă declaraţie de presă cu scopul de a clarifica situaţia proiectului de lege a Sănătăţii. Aceasta este a doua ieşire a preşedintelui în această săptămână pe tema noii legi a Sănătăţii.

Faptul că românii s-au mobilizat exemplar şi au reacţionat atât de puternic în a-l susţine pe Raed Arafat în războiul cu şeful statului l-a determinat pe Traian Băsescu să ceară la finalul declaraţiei de presă retragerea proiectului care viza reforma în Sănătate. „Cer public premierului Emil Boc să retragă proiectul care viza reforma în Sănătate. Înţeleg că foarte mulţi sunt mulţumiţi cu actualul sistem de sănătate.”

Campania Salvare pentru Smurd, iniţiată de Observator şi susţinută de Antena 3 a strâns pe pagina de Facebook peste 230.000 de susţinători.

Traian Băsescu a subliniat, încă de la începutul conferinţei de presă, că „în aceste zile s-a folosit masiv dezinformarea” legat de proiectul Legii sănătăţii, menţionând că „cea mai mare minciunã promovatã continuu este legată de SMURD”, vorbindu-se despre privatizarea, desfiinţarea sau afectarea Serviciului.

Băsescu a arătat că şi actualul sistem de sănătate se confruntă cu ilegalităţi şi furturi.

„O altă poveste puternic susţinută este că se vor înfrupta privaţii din banii de Sănătate, sau – băieţii deştepţi. Trebuie să ştiti că acum se întâmpla acest lucru. Scrieţi periodic despre preţurile la medicamente, despre datoriile pe care le avem la plata medicamentelor. Sunt o realitate ilegalităţile şi furturile la achiziţiile la aparatura medicală” a declarat Băsescu.

De asemenea, Traian Băsescu a menţionat că, prin privatizarea spitalelor trebuie să înţelegem că ele vor fi transformate în societăţi care vor avea acces la credite, astfel încât se vor putea finanţa singure.

El i-a îndemnat pe jurnaliştii prezenţi la Cotroceni să afle „cât de dramaticã” este situaţia sistemului de intervenţie şi urgenţã în mediul rural, „acolo unde nu sunt televiziuni”.

Băsescu a mai spus că, în actualul sistem, prioritate la accesul la doctori buni şi la servicii de calitate în domeniul sănătăţi au cei cu bani.

„Mai aflu că, dacă se aprobă cumva legea, vor avea prioritate cei cu bani. Aş vrea sa fim responsabili cu ceea ce spunem. În momentul de faţă se întâmplă acelaşi lucru. În acest sistem corupţia funcţionează din plin”, a ţinut să precizeze Traian Băsescu.

Cu toate acestea, preşedintele Traian Băsescu a cerut public premierului retragerea proiectului care viza reforma în Sănătate, el menţionând că face acest lucru văzând că o mare parte din public şi majoritatea celor din sistemul de sănătate nu vor schimbarea.

„Spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea sistemului medical”, a spus Băsescu.

„În aceste condiţii vă pot spune că cer public primului ministru retragerea proiectului care viza reforma în sănătate. Am discutat, de altfel, cu primul ministru intenţia de a face acest lucru, şi o fac eu pentru că aici a fost Comisia Prezidenţială, aici s-a fãcut propunerea de proiect de lege, aici au fost oamenii specialişti care s-au dedicat încercării de a pune un diagnostic”, a spus Bãsescu.

Şeful statului a mai susţinut şi miercuri o declaraţie de presă, pentru a clarifica situaţia proiectului de lege a Sănătăţii. Traian Băsescu spune atunci că există interese gigantice pentru neadoptarea legii Sănătăţii.

Proiectul legii Sănătăţii a stârnit un război între şeful statului şi fondatorul SMURD, în urma căruia Raed Arafat şi-a dat demisia din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Disputa a reprezentat-o documentul referitor la modificările aduse la sistemul medical de urgenţă.

Adauga un comentariu

*