Raed Arafat, desfiinţat la Alba Iulia

Fostul şi actualul subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, cel care a scos pe străzile din România peste 10.000 de oameni până acum, are un adversar destul de înverşunat în judeţul Alba. Doctorul Mircea Frenţiu, chirurg la Spitalul Municipal din Blaj, l-a făcut praf pe Arafat în cadrul unei conferinţe de presă organizate de către PSD Alba. Acesta l-a acuzat pe fondatorul SMURD că nu are coloană vertebrală pentru că s-a întors în minister, dar l-a scos şi principalul vinovat de moartea unor bolnavi în spitalele din România.

Telemedicina, degeaba

„Doctorul Raed Arafat este subsecretar de stat, aşa că nu trebuie să se ocupe doar de Urgenţe, dar lui doar de asta i-a păsat. El trebuia să reacţioneze şi atunci când s-au desfiinţat spitalele, pentru că acesta a fost cel mai grav lucru care s-a întâmplat în ultimii 20 de ani. Atunci au murit oameni şi Raed Arafat este răspunzător de asta fiindcă el era ministru secretar de stat. Iar acum, domnul acesta s-a întors. Păi odată ce ai scuipat într-un loc, a doua oară nu mai mergi nicăieri. Apoi, Urgenţele reprezintă o mică parte din sistem. Însă Arafat a mai făcut o greşeală în trecut prin înfiinţarea Telemedicinei, adică „medicină prin televizor”. Ştiţi cât a costat? Peste un milion de euro. Vă daţi seama dacă s-ar fi cumpărat măcar câte un tomograf sau un RMN la fiecare spital de banii ăştia ce bine era acum”, a tunat Frenţiu, fost director al Spitalului Municipal din Blaj.

Comentarii

  1. este foarte adevara dle dr.Frentiu sunteti un adevarat patriot pentru oamenii suferinzi totate mascarile ce se fac e sa traga alti foloase pentru ei nu pentru romani ar trebui sa va urmeze exemplu si alti medici si intelectuali de combaterea coruptiei.

Adauga un comentariu

*