Sindicalistii din invatamantul bacauan s-au alaturat protestatarilor

Martdupa-amiaza, de la ora 17.00, Piata Tricolorului, din fata Casei de Cultura „Vasile Alecsandri” a fost din nou scena manifestarilor antiprezidentiale si antiguvernamentale. De aceasta data isi anuntasera participarea si sindicalistii din invatamant, convocati de Sindicatul Liber din Invatamant – S.L.I. Bacau, alaturi de oamanii de cultura si de sindicalistii de la Aerostar S.A. Actorii au lipsit, iar dintre oamenii de cultura (daca facem abstractie de poetul Dumitru Braneanu, care ar fi putut fi si reprezentantul Consiliului Judetean, al carui vicepresedinte este) nu l-am zarit decat pe cunoscutul critic de arta Iulian Bucur. Pe actorii de la Teatrul Municipal „Bacovia” i-a cautat indelung si fostul lor coleg, indragitul actor Stelian Preda: „Am venit aici; in piata, ca sa fiu alaturi de actorii bacauani, de ceilalti oameni de cultura Daca va amintiti, atunci, pe 22 decembrie 1989, in balconul Prefecturii, am recitat Doina lui Eminescu, iar oamenii plangeau, au ingenunchiat si au aprins lumanari. Acum ma pregatisem sa recit Desteptarea Romaniei, a lui Alecsandri. Trebuie sa ne intoarcem mereu la clasici, mai ales in momentele grele, mereu avem ceva de invatat de la ei”. Din pacate, Stelian Preda n-a mai recitat ieri seara, desi era Ziua Unirii Principatelor Romane. In schimb, demonstrantii, care intre timp depasisera cifra de 400, au devenit sonori, foarte sonori, ajutati si de numeroasele porta-voce puse la dispozitie cu generozitate de liderii sindicali, iar Piata Tricolorului a rasunat timp de aproape un ceas si jumatate: Jos Basescu !, Jos Guvernul !, Demisia !, Basescule, nu uita, Romania nu-i a ta ! …. S-a si cantat, cam in acelasi ton: La Palatul Cotroceni canta cucuveaua, Ca Basescu si ai lui si-au gasit beleaua! … S-a trecut apoi si la strigaturi mai dure: Basescu si cu ai lui sa se duca dracului ! Sau: Afara, afara, javra ordinara ! Sindicalistii din invatamant purtau medalioane si esarfe tricolore, dar si pancarte pe care era scris: Ne-am saturat de „binele” vostru !,  Recunoasteti ca sunteti INCAPABILI ?, Demisia, domnuke Funeriu! Ati inteles textul?, Ne-am saturat de scenarii, minciuni si diversiuni!, Demisia imediata, nu trageti de timp!, Demisia nu falsul dialog!, Libertate! Libertate! „Militam pentru aceleasi revendicari pe care le-am adus la cunostinta guvernantilor si a ministrului Daniel Funeriu. Invatamantul romanesc a ajuns pe marginea prapastiei. Cerem demiterea Guvernului, organizarea de alegeri anticipate, deblocarea dialogului social si demiterea imediata a lui Daniel Funeriu”, a precizat profesorul Gheorghe Manole Chiriac, liderul S.L.I. Bacau. Treptat, pe acordurile muzicii, demonstrantii s-au prins in Hora Unirii, lai intai in trei hore concentrice, apoi intr-o hora mare; care a inconjurat intreaga Piata a Tricolorului. Spre seara, cand manifestatntii, deveniti intre timp mai putini, a ramas o intrebare dureroasa: Oare numai cei vreo 80 – 90 de slujitori ai scolii, cati au fost in piata, au avut de suferit din pricina aberantelor masuri demolatoare ale ministrului Daniel Funeriu, oare numai ei si-u pierdut atatea si atatea drepturi castigate in ani si ani prin lupta sindicala, oare numai ei se tem ca vor ramane fara paine? Ceilalti unde sunt? Au uita, chiar in Ziua Unirii ca Unirea face puterea? Ca numai uniti nu vor mai fi cobaii lui Daniel Funeriu?

Adauga un comentariu

*