Meteorologii au emis avertizare de fenomene periculoase pentru toată ţara. Meteorologii ne avertizează că urmează o perioadă cu temperaturi foarte mici, de sub -25 de grade Celsius.
Avertizarea este valabilă de astăzi, de la ora 02.00, până pe 8 februarie la ora 22.00.
În intervalul menţionat, în toate regiunile vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor si al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse în general între -25 si -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.
PROGNOZA METEO PENTRU RESTUL SĂPTĂMÂNII
MARŢI (7 februarie)
Cerul va fi mai mult noros. În Oltenia şi Dobrogea, local în Banat şi Muntenia şi pe arii restrânse în Moldova va mai ninge, îndeosebi în cursul zilei. Vântul va continua sã prezinte intensificãri în sud-estul şi sudul ţãrii, precum şi la munte, cu viteze ce vor depãşi la rafalã 80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada. În restul teritoriului doar izolat va mai fulgui. Temperaturile maxime se vor încadra între -15 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 2 grade pe litoral şi în nord-vest, iar cele minime se vor încadra între -22 şi -12 grade, uşor mai ridicate pe litoral şi în regiunile vestice, dar şi mai coborâte în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei, spre -25…-27 de grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã.
MIERCURI (8 februarie)
Vremea va fi rece, geroasã mai ales noaptea în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în prima parte a zilei în sud şi sud-vest, unde izolat va mai fulgui. Vântul va mai avea unele intensificãri în Dobrogea şi Bãragan. Temperaturile maxime vor fi de la -18 grade în nordul Moldovei, pânã la -6 grade în vest şi pe litoral, iar cele minime se vor încadra, în general, între -24 şi -14 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã.JOI (9 februarie)
Vremea va fi geroasã, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, favorabil fulguielii în nord-vestul ţãrii, iar vântul va sufla moderat în Dobrogea şi în general slab în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -18 grade în Oltenia şi -7…-6 grade pe litoral, iar cele minime se vor încadra, în general, între -23 şi -13 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã.
VINERI (10 februarie)
Vremea va fi geroasã mai ales dimineaţa şi noaptea, cu precãdere în estul, sudul şi centrul ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în regiunile sud-vestice unde izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -17 grade în nordul Moldovei şi în Oltenia şi -6 grade în vest, iar cele minime se vor situa de la -26 de grade în nordul Moldovei şi în depresiuni pânã la -11 grade în Dealurile de Vest. Vor fi condiţii de ceaţã, asociatã cu depunere de chiciurã.