Ce a făcut Daniel Funeriu în doi ani de mandat la Educaţie

Daniel Funeriu a fost numit ministru al Educaţiei în 2009, în Guvernul Boc II. Dintre măsurile luate în timpul mandatului său, cea mai cunoscută este modificare examenului de bacalaureat, în sensul înăspririi supravegherii elevilor. În timpul mandatului său, a intrat în vigoare o nouă lege a Educaţiei. 

La 1 decembrie 2011, ministrul Funeriu se declară convins că Guvernul va rămâne neschimbat şi după alegerile din 2012. Însă, premierul Emil Boc nu a prins nici măcar aceste alegeri şi, odată cu premierul, vor pleca toţi miniştrii, inclusiv Daniel Funeriu. După examenul de Bacalaureat, 72 de profesori suspectaţi de fraudă, în urma unei anchete realizate de corpul de control al Ministerului Educaţiei, au fost daţi pe mâna Parchetului, pentru a fi pedepsiţi.
Însă, primii care au cunoscut un BAC mai dur au fost elevii de liceu. În 2011, procentul de promovabilitate a fost de 44%, cu zeci de procente mai mic decât în anii precedenţi. Introducerea camerelor de supraveghere a descurajat copiatului, iar supraveghetorii au fost forţaţi să îşi facă treaba.

O nouă lege a Educaţiei

După Bac 2011, cei mai mulţi dintre experţii în educaţie au opinat că procentul demonstrează dezastrul din educaţia noastră şi că, anii trecuţi, doar corupţia şi nepăsarea au permis multor elevi total nepregătiţi să ia bacalaureatul.
Dincolo de BAC, o altă reuşită care poate fi trecută în contul ministrului este reducerea numărului cadrelor didactice necalificate, de la 5.000 la circa 2.000. La începutul lui 2011, a intrat în vigoare o nouă lege a Educaţiei, votată de Guvern în 2010. Legea îşi propunea să reformeze învăţământul universitar şi preuniversitar din România. Ministrul spera ca prin această lege să obţină, printre altele, depolitizarea şcolii româneşti. Însă, au fost şi multe minusuri. Primul a fost că nu a reuşit să convingă Guvernul să îşi respecte angajamentele financiare faţă de profesori. De asemenea, fondurile destinate Cercetării nu au fost însemnate.

Intenţiile lui Daniel Funeriu:

secţiile universităţilor care produc absolvenţi fără a exista o cerere conformă pe piaţă să nu mai primească finanţare;
reabilitarea statutului şcolilor profesionale şi a celor postliceale. Funeriu a criticat decizia de a desfiinţa şcolile profesionale, insistând că într-o ţară este mare nevoie de oameni cu o puternică pregătire practică într-un anumit domeniu;  ministrul le-a cerut părinţilor să nu accepte culegerile impuse de unii profesori elevilor, vorbind despre afacerile care se fac uneori pe spinarea elevilor şi a părinţilor acestora;  inspectorii generali şi profesorii cu funcţii de conducerea, obligaţi să predea.

Comentarii

  1. observator a zis:

    Unul din cei mai mari idioti din istoria Ministerului !!! Un cretin care a distrus invatamantul ! Stiu ca are un copil handicapat. Saracu’ nu putea sa iasa altfel…

Adauga un comentariu

*