MoÅ£iunea de cenzură iniÅ£iată de Partidul Social Democrat (PSD) împotriva Guvernului Tăriceanu a fost respinsă miercuri de Parlament, înregistrându-se 220 de voturi „pentru”, 152 de voturi „împotrivă”, iar două voturi au fost anulate.
Pentru ca moÅ£iunea de cenzură să fi fost adoptată erau necesare 232 de voturi „pentru”.
Votul insuficient pentru adoptarea moţiunii de cenzură a fost calificat miercuri de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, drept rezultatul normal a neîncredererii Parlamentului în argumentele moţiunii.
Guvernul va avea din acest moment, o opoziţie totală din partea Partidului Social Democrat, a declarat miercuri liderul PSD, Mircea Geoană, după ce Parlamentul a respins moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi.
„Guvernul Tăriceanu nu mai are nicio ÅŸansă să supravieÅ£uiască”, a spus el, subliniind că niciun proiect de lege al Cabinetului nu va mai fi sprijinit de PSD.
Mircea Geoană a afirmat că moÅ£iunea a fost respinsă din cauza „laÅŸităţii unor parlamentari” care fie s-au temut de anticipate fie de o altă configuraÅ£ie politic. ÃŽn plus, a spus el, declaraÅ£iile preÅŸedintelui Băsescu nu au ajutat foarte mult, creând impresia unui viitor guvern exclusiv de dreapta.
Despre parlamentarii PSD, Geoană ÅŸi-a exprimat convingerea că aceÅŸtia au fost de bună-credinţă, dar a avertizat se vor lua imediat „ÅŸi cu foarte multă asprime” deciziile statutare faţă de cei care nu au susÅ£inut moÅ£iunea.
„Regret acest vot care reprezintă o ocazie ratată pentru România de a-ÅŸi găsi un guvern mai bun”, a mai spus liderul PSD.ÃŽn aceste condiÅ£ii, Guvernul Tăriceanu îşi continuă activitatea, iar parlamentarii PSD nu mai au dreptul de a iniÅ£ia o altă moÅ£iune de cenzură în această sesiune parlamentară.
Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, în urnele de vot au fost găsite o pastilă, cel mai probabil de algocalmin, şi o bilă neagră învelită într-o hârtie albă, acestea fiind voturile anulate.
Conform procesului verbal, la şedinţa legislativului au fost prezenţi 433 de parlamentari, dintre care 59 nu au votat.