Fanii vor putea urmări funeraliile private ale lui Whitney Houston pe site-ul AP

Fanii din întreaga lume care vor să îşi ia rămas bun de la Whitney Houston vor putea urmări funeraliile ei private pe internet, informează AP. Publicistul ei, Kristen Foster, a anunţat că agenţiei Associated Press îi va fi permisă o cameră de filmat la ceremonia de sâmbătă, în Newark, New Jersey. AP va transmite serviciul funebru pe ttp://livestream.com/aplive. Evenimentul va fi disponibil de asemenea transmiterii prin satelit. Houston a murit în Beverly Hills, California, sâmbătă, la vârsta de 48 de ani. Corpul ei a fost transportat luni cu avionul în statul ei natal New Jersey. Unii fani au fost dezamăgiţi când au aflat că funeraliile vor fi private şi nicio ceremonie publică nu este planificată. Houston s-a născut în Newark. Ceremonia se va ţine în biserica baptistă New Hope, unde ea a cântat când era copil.

Adauga un comentariu

*