Guvernul a decis joi devansarea aplicării majorării pensiilor pentru 1 noiembrie 2007, a anunţat, joi, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei Executivului.
Potrivit acestuia, excedentul bugetar care se va colecta până la sfârşitul acestui an va fi repartizat uniform pe lunile noiembrie şi decembrie şi va fi utilizat pentru majorarea pensiilor.
‘Am analizat astăzi, împreună cu Ministerul Muncii ÅŸi cu Ministerul FinanÅ£elor, care sunt posibilităţile de devansare a majorării pensiilor în acest an ÅŸi am ajuns la cea mai corectă concluzie posibilă. Aceasta se bazează pe necesitatea de a ajuta această categorie socială, fără a afecta echilibrul macroeconomic ÅŸi bugetul proiectat pe anul în curs’, a spus primul-ministru.
Excedentul bugetar va fi repartizat uniform pe lunile noiembrie şi decembrie, iar procentul cu care vor fi majorate va depinde exclusiv sumele la dispoziţie.
‘Avem un excedent bugetar ÅŸi înÅ£eleg să îl folosim în interesul pensionarilor’, a spus primul-ministru.
Tăriceanu a arătat că, săptămâna viitoare, va fi discutat procentul cu care se vor majora pensiile, apreciind că nu va putea fi mai mare de 43%.
‘ÃŽn orice caz, nu vor fi majorate cu mai mult de 43%. Nu vrem să fim în situaÅ£ia să majorăm cu 50% ÅŸi apoi să revenim cu 43%’, a arătat primul-ministru, apreciind că, probabil, excedentul bugetar va acoperi majorarea cu 43% pe cele două luni. ROMPRES