Raul Oituz inghite 14 miliarde la Onesti

Pentru lucrarile urgente de aparare a malurilor raului Oituz, in zona cartierelor Buhoci si 6 Martie din Onesti, sunt necesare peste 14 miliarde de lei vechi (1,4 milioane de RON), conform unor studii de fezabilitate aprobate de municipalitatea onesteana.

Cheltuielile cele mai mari vor fi facute pentru digurile de protectie din cartierul Buhoci, din zona puntii metalice, unde se vor face lucrari atat pe malul drept (pe o lungime de 140 de metri), cat si pe cel stang (120 de metri). Valoarea investitiei este de peste 8,7 miliarde de lei vechi, iar durata de executie a lucrarilor este de 8 luni. Ceva mai putin, doar 5,4 miliarde, vor costa lucrarile din cartierul 6 Martie, din zona podului de beton armat, unde sunt necesare diguri doar pe malul drept al Oituzului, pe o lungime de 140 de metri.

Bugetul local al municipiului va suporta numai 40 % din valoarea investitiilor, in timp ce Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) va contribui cu 60 %. Cele doua proiecte au fost aprobate de legislativul local din Onesti si au fost depuse la AFM, cu precizarea ca lucrarile trebuie executate in regim de urgenta, datorita pericolului de prabusire a caselor aflate pe malurile raului, in cele doua cartiere. Primele distrugeri in zona au fost produse la inundatiile din 2005, iar in timpul care a trecut de atunci malurile s-au erodat in permanenta, au inghitit mai intai gradinile oamenilor si au ajuns acum langa peretii caselor.

Comunistii si inundatiile

Primarul Emil Lemnaru a precizat ca oamenii care locuiesc in zona respectiva au fost obligati sa se stabileasca in acel loc, fiind stramutati cu forta de regimul comunist, in anul 1960. Dupa calvarul de atunci, ei risca sa-si piarda din nou locuintele, de aceasta data din cauze naturale. Insa pericolul ar putea fi indepartat in maximum opt luni, cu conditia ca AFM sa aloce cat mai repede fondurile necesare.

Florin TANASE

Adauga un comentariu

*