Cafeneaua subiectelor cu Ovidiu Genaru- Tipologii: BRUTA

In ultima vreme media vizuala din România ne pune fata in fata cu imagini crunte, terifiante incât ai crede ca asistam la un documentar despre abominabila lume sclavagista; probabil ca unii dintre noi pastram inca in subconstientul intunecat sechelele acelei lumi si, la un anume delict, barbaria se declanseaza atavic
prin acte si compartimente salbatice, convulsive, sângeroase.
Va amintiti de anii ’90? Când televiziunile din toata lumea civilizata au difuzat niste documentare stupefiante realizate in România imediat post ceausista? Despre ce si unde? Despre tratamentul inuman la care erau supusi copiii cu handicap psihic irecuperabil din unele centre de reabilitare, centre despre care noi, oamenii de rând habar nu aveam? Pareau niste lagare de exterminare ale secolului XX, un cosmar, un iad in chiar inima Europei? Nu-i asa ca nu ne place sa ni le reamintim? Ca ne este rusine? Ca prin difuzarea lor aducem o grava ofensa speciei noastre gânditoare, ca ne dezonoram ca români fiinca noi eram autorii acelui secret halocaust al bietelor fiinte nereusite – copiii cu handicap psihic irecuperabil.
Intre timp, gratie presiunilor externe mai ales, situatia s-a schimbat radical in bine; etica civilizatorie a invins, si din acest punct de vedere am intrat in rândul lumii; legislatia este drastica si aplicarea ei functioneaza, asisderea si mecanismele de control, dar tot sub ochiul vigilent al Europei fiindca, daca nu e constrâns se relaxeaza, uita, se strecoara printre paragrafele legii, o ia pe alaturi…
Fenomenul pe care-l observ este straniu: daca violenta sociala suporta rigorile penale fortând individul la un comportament ecent, acesta isi defuleaza exploziv, razbunator si crud toate dejectiile subconstientului asupra animalelor fara aparare.
Din acest punct de vedere suntem din nou rusinea lumii.
Aici chestiunea comportamentului fata de animale, fata de animalele domestice, cal, pisica sau câine, cele din preajma omului de câteva mii de ani, pe care „stapânul” acestora le foloseste, ba chiar le exploateaza la sânge, e cazul calului bagat in noroi si inhamat la o caruta pe care n-o poate duce, batut crunt cu biciul sau cu parul, cum am vazut de atâtea ori – vine dintr-un fund de istorie supra carei educatie n-a lasat nici o urma intr-o tara eminamente rurala, saraca, cu closetul in fundul gradinii, fara apa curenta, cu scoliimprovizate, tributara unor mentalitati arhaice. Nu generalizez, fireste; dar sa dai câinelui sa manânce doar resturile si zeama de la spalatul vaselor ma pune pe gânduri, ceva nu e in regula; sau când vezi ciini striviti pe sosele, la fiecare kiloetru, ramasi acolo pâna ii zvânta vântul, cum nicaeri nu poti vedea in nici o tara europeana, iti dai seama ca românii nu cunosc mila crestineasca; imediat ce ai trecut granita venind din afara faci cunostinta cu acest spectacol oribil: masacrul câinilor de pe soseaua României; la urma urmei, e si aceasta o crima cu autori necunoscuti; soferul, anonim, fara suflet si fara mustrari de constiinta; al doilea autor nepedepsit fiind stapânul caruia nu-i pasa si nu-si supravegheaza câinele fiinca e la bufetul comunal. Ei, si! Tara merge inainte spre integrarea in rândul natiilor civilizate…
Daunazi, un „animal” de om si-a spânzurat calul, dupa ce n-a reusit sa-l ucida taindu-i gândul cu toporul, in vazul multimii pasive. Imaginea cruzimii inumane a fost repetata la TV, probabil pentru a induce un curent de opinie; ici colo câteva proteste, si-atât; si 300 Ron. amenda! {i nici aceasta nu va fi platita. Cu o astfel de pedeapsa nu facem decât sa dam apa la moara tuturor celor dispusi sa-si defuleze, din varii motive, frustrari si instinctele primare asupra bietelor vietuitoare.
In materie de protectia animalelor, opinia publica este NUL|; parca suntem paralizati; parca fraternizam uneori cu sadicii; ati zazut tinerii tortionari, sau posibil tortionari din Buzau, in holul blocului, exersându-si ferocitatea asupra unui biete pisici?
Cu ce placere monstruoasa au ucis-o? Baietii astia au iubite, ne salutam cu ei pe strada, pot fi vecinii nostri, au un serviciu; nu-i asa ca par baieti de treaba? Oare nu din rândul lor pot fi recrutati viitorii criminali? Pulsiunile de violenta nu asteapta decât clipa propice pentru a izbucni; bruta e oarba, iar daca educatia (scoala, religie, parinti, societate etc.) este neputinceoasa in anihilarea brutei, atunci trebuie sa intervenim cu pedeapsa penala.
Compostamentul duplicitar de a ne purta intr-un fel cu oamenii si intr-alt fel cu animalele, asupra carora unii cred ca au drept de viata si moarte, exprima perfect fatarnicia dâmboviteana si ne asaza pe soclul celor fara sentimente samaritene: e soclul pe care sta trufas bruta penala.
{i nimeni nu ridica un deget pentru a salva calul, câinele, pisica din ghiarele trogloditilor.
In unele state civilizate exista o Politie a animalelor, ba chiar si un Tribunal; iar noi, românii asistam vinovati, adica acceptam cu lasitate ca sub ochii nostrii schingiuitorii animalelor sa ramânem nepedepsiti.
Iubuti animalele, oameni buni, ca pe proprii vostri copii; ele ne infrumuseteaza viata; si supuneti bruta oprobiului public.
Guvernanti, dati-ne Legea de protectie a animalelor!
Ovidiu GENARU