Când intri într-un con de umbră sau când nu mai eşti căutată ca de obicei, primul lucru la care se gândeşte o vedetă feminină de la noi că trebuie să îl facă este un pictorial incendiar în revista iepuraşului cu papion. Deşi de ceva vreme Moni nu mai ţine prima pagină a ziarelor, soţia miliardarului Columbeanu nu este chiar atât de disperată, încât să renunţe de tot la haine. Dar este suficient de îngrijorată încât să facă un pictorial incendiar.
Aşa că, fără să stea prea mult pe gânduri, Monica a apelat la servicile lui Florin Radu, nimeni altul decât iubitul Mihaelei Tatu. Însoţită de Iri, pe de o parte, dar şi de prezentatoarea şi fiica Mihaelei, Ioana, pe de altă parte, Moni a renunţat încet-încet la articolele vestimentare, rămânând doar în dres cu adeziv, bikini negri şi o capă de blană.
„Monica se comportă ca o adevărată profesionistă. Rezistă cu stoicism chinurilor. Cine crede că e uÅŸor să stai nemiÅŸcat 2, 5 sau 10 minute, cât se alcătuiesc poziÅ£iile, se pun luminile ÅŸi se trage cadrul, se înÅŸală. Åži să faci asta opt ore ÅŸi 1.000 de cadre aproape fără oprire, e chiar un efort demn de admiratâ€, a declarat pentru Click fotograful Radu. Pe de altă parte, nici doamna Columbeanu nu s-a lăsat mai prejos cu laudele. ÃŽmi plac mult ideile pe care le are. Lucrează ca un adevărat profesionistâ€.
Admirându-şi soţia pe jumătate dezbrăcată, Irinel nu a părăsit timp de opt ore studioul. Deh, i-o fi fost teamă să nu îşi piardă comoara sau cine ştie, să nu care cumva să renunţe Moni a lui de tot la textile şi să vadă şi alţii ceea ce vede doar el. Cu siguranţă a uitat însă de începuturile băcăuancei, atunci când, avidă de publicitate, domnişoara Gabor din acea vreme a purtat o rochie transparentă, negră, fără lenjerie intimă.
antena3.ro
….Curva tot curva ramane!
Si ce ar mai avea de vazut la ea?…..O gaura care pute a peste?…hai sa fim seriosi….Columbene draga….zi mersi…si las sa pupe si altii!