Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău are invitaţi de seamă, personalităţi de prim rang ale culturii şi artei româneşti: filosoful şi sociologul Dimitrie Gusti, celebrul filosof şi istoric al religiilor Mircea Eliade şi marele sculptor Constantin Brâncuşi, cel care a revoluţionat sculptura secolului XX. Luni, 12 martie, la Sala de Lectură Fond Documentar şi Patrimoniu, Iulia Lucaci ne invită la o expoziţie de carte, cu ocazia comemorării a 57 ani de la moarte şi 132 ani de la naşterea academicianului Dimitrie Gusti (1880 – 1955), filosof, sociolog şi estetician român, membru al Academiei Române din 1919, orma Socială (1919 – 1921), Institutul Social Român (1921 – 1939,1944-1948), Institutupreşedintele Academiei Române (1944 – 1946), ministru al învăţământului între 1932 şi 1933, profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti. A iniţiat şi îndrumat acţiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 – 1948), a obţinut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială, a fondat şi condus Asociaţia pentru Ştiinţa şi Refl de Ştiinţe Sociale al României (1939 – 1944), Consiliul Naţional de Cercetări Ştiinţifice(1947 – 1948). A creat Muzeul Satului (1936), împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl şi G. Focşa. În domeniul literar-ştiinţific, Dimitrie Gusti a înfiinţat şi a condus revistele „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială” (1919 – 1943) şi „Sociologie românească” (1936 – 1944). Tot luni, la Filiala Bicaz, Marinela Ciuchi a pregătit pentru cititori o amplă expozitie de carte, cu ocazia comemorării a 26 ani de la moarte şi 105 ani de la naşterea scriitorului, filosofului şi istoricului religiilor Mircea Eliade (1907 – 1986). Iar vineri, 16 martie, la Sectia de Artă, Iulia Leteanu ne aşteaptă cu o generoasă expoziţie de carte, cu ocazia comemorării a 55 ani de la moarte şi 136 ani de la naşterea marelui sculptor sculptor Constantin Brâncuşi.