Accident rutier produs pe fondul traversării neregulamentare

Pe fondul traversării neregulamentare, pe marcaj pietonal, dar pe culoare roșie a semaforului electric destinat pietonilor aflat în funcțiune, Cristinel D., de 32 de ani, din Bacău, a fost surprins și accidentat de Violeta O., de 44 de ani, din comuna Mărgineni, care conducea un autoturism pe strada Republicii. În urma evenimentului Cristinel D. a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea lui. Atât conducătoarea auto cât și victima au fost testate cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative, și le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*