Britney Spears la o secţie de poliţie din Los Angeles, pentru fotografiere şi prelevarea amprentelor

Cântăreaţa americană Britney Spears s-a prezentat, luni seară, la o secţie de poliţie din Los Angeles, pentru a răspunde acuzaţiilor de conducerea a unui autovehicul fără permis valid, lovire a unei maşini parcate şi fugă de la locul accidentului.

Potrivit unui reprezentant al poliţiei, citat de Associated Press, vedeta s-a prezentat la secţie în jurul orei locale 21.00 şi a plecat 45 de minute mai târziu. În acest interval, a fost fotografiată şi i s-au prelevat amprentele.

‘Au fost drăguÅ£i cu mine’, a declarat Spears, la ieÅŸirea din secÅ£ia de poliÅ£ie.

Incidentul pentru care Spears este anchetată a avut loc la 6 august 2007, când paparazzi au filmat-o la volan, tamponând o maşină parcată în timp ce încerca să efectueze o manevră de întoarcere, într-o parcare din cartierul Studio City.

În înregistrarea video, se observă cum cântăreaţa pleacă de la locul accidentului, după ce evaluează daunele produse propriei maşini.

Proprietarul automobilului parcat, Kim Robard-Rifkin, a depus o sesizare la poliţie trei zile mai târziu.

Procesul a fost programat pentru 25 octombrie, iar vedeta riscă o pedeapsă de şase luni de închisoare.ROMPRES

Adauga un comentariu

*