Preşedintele PNG, George Becali, a anunţat, vineri, după şedinţa Consiliului Naţional, că partidul pe care îl conduce va participa la alegerile locale şi generale în alianţă cu Partidul România Mare.
El a arătat că aceasta a fost opţiunea a 99% dintre reprezentanţii PNG din Consiliul Naţional.
„Vom merge în coaliţie împreună cu PRM. Aceasta este hotărârea Consiliului Naţional şi este şi voinţa mea alături de voinţa lor”, a subliniat liderul PNG.
Potrivit lui Becali, viitoarea coaliţie va avea candidaţi comuni în toată ţara, în toate localităţile.
El a arătat că numele candidaţilor vor fi stabilite în comun, „mai mult” de Corneliu Vadim Tudor, în calitate de „frate mai mare”.
„Eu o să mă supun hotărârii fratelui mai mare Vadim”, a ţinut să precizeze Becali.
George Becali a precizat că l-a anunţat pe preşedintele PRM despre decizia Consiliului Naţional al PNG şi că acesta a fost „încântat”.