Sub genericul „A travers la poesie roumaine”, Colegiul National „Ferdinand I” a organizat Zilele Francofoniei la Casa Memoriala George Bacovia, in parteneriat cu Filiala Bacau a Uniunii Scriitorilor din Romania si Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”. Principalii organizatori ai evenimentului au fost profesoara de limba franceza si poeta Florentina Stanciu, membra a Uniunii Scriitorilor, si eleva Anca-Ionela Peptine, presedinta Consiliului Judetean al Elevilor. Elevi ai Colegiului National „Ferdinand I” au recitat poezii ale poetilor bacauani Calistrat Costin, Ovidiu Genaru, Dumitru Braneanu, Nicolae Mihai, Florentina Stanciu, Dan Sandu, Petru Scutelnicu si Tincuta Horonceanu-Bernevic, traduse in limba franceza de profesoara Florentina Stanciu. Pregatit, ca intotdeauna, pentru orice eveniment, poetul Calistrat Costin, presedintele Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor, venise cu o pagina din revista „Ateneu”, care cuprindea o selectie din poeziile sale din tinerete, traduse in limba franceza de regretatul universitar iesean Constantin Pavel, fost coleg de an la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iasi, dar nu le-a mai citit, aplaudandu-i in schimb, generos, pe elevii bacauani si pe traducatoarea Florentina Stanciu. Momentele lirice s-au impletit fericit cu momentele muzicale oferite, la pian, de talentatul elev Stefan Chirila.