Lucian Bute, noul campion mondial al categoriei super-mijlocie versiunea IBF

Boxerul român Lucian Bute este noul campion mondial al categoriei super-mijlocie versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO în repriza a 11-a pe columbianul Alejandro Berrio, într-o gală desfăşurată vineri seara la Bell Centre din Montreal.

Lucian Bute devine al treilea român campion mondial la box profesionist după Mihai Leu, în 1997 şi Leonard Doroftei, în 2002.

În faţa a 13.224 de spectatori plătitori, Lucian Bute şi-a dominat copios adversarul şi chiar dacă meciul nu termina înainte de limită, cei trei judecători, doi mexicani şi un canadian, ar fi acordat românului victoria la puncte, după 12 reprize. Cu excepţia reprizei a 3-a, când columbianul l-a pus în dificultate pe Bute, românul a punctat mai mult în celelalte reprize.

Începând din repriza cu numărul 5, Bute a boxat cu ochiul drept tumefiat, dar a ştiut apoi să îşi protejeze această zonă sensibilă.

La finalul meciului, Lucian Bute a primit centura cu diamante ÅŸi a declarat: ”Vreau să mulÅ£umesc tuturor, a fost o seară excepÅ£ională. Am muncit foarte mult pentru acest meci, mi-am dorit această victorie, iată am reuÅŸit să câştig ÅŸi să devin campion mondial. Mă aÅŸteptam la un meci foarte greu, pentru că ÅŸtiam că Berrio este un adversar foarte dificil, un boxer puternic, cu experienţă. Dar, m-am pregătit pentru acest meci, am fost în formă bună, am urmărit planul de meci stabilit cu antrenorul ÅŸi cred că am meritat victoria”.

Bute, 27 ani, a obţinut a 21-a sa victorie şi a 17-a înainte de limită din palmares, în timp ce Berrio, 31 ani, a suferit a 5-a sa înfrângere, faţă de 26 victorii.

La rândul său, Rudel Obreja, preÅŸedintele FederaÅ£iei Române de Box, aflat la Montreal, a spus: ”Este o consacrare a valorii ÅŸcolii româneÅŸti de box, o confirmare a valorii României în lume. Sunt extrem de emoÅ£ionat ÅŸi fericit. Vad că ÅŸi aici oamenii sunt bucuroÅŸi pentru victoriile românilor. Sper că ÅŸi de acum mai departe victoriile vor veni pentru titlurile mondiale, iar boxul românesc va beneficia de atenÅ£ia ce i se cuvine. ÃŽmi doresc să văd ÅŸi în România o asemenea sală ÅŸi un asemenea eveniment”.

Adauga un comentariu

*