Mihai Boldea ştia încă din 14 martie că va fi pus sub acuzare de către DIICOT!

Controlul declanşat la DIICOT Galaţi de către procurorul general al României – din cauza suspiciunilor că ancheta în cazul Boldea nu s-a desfăşurat chiar aşa cum trebuie – pare să scoată la iveală o serie de lucruri destul de surprinzătoare. Dincolo de fuga în străinătate a deputatului, care s-a produs pe fondul lipsei de reacţie a procurorilor, care nu au impus lui Boldea interdicţia de a părăsi ţara, deşi aveau acest drept, avem informaţii că o serie de informaţii din dosarul penal au „transpirat” către inculpat încă înainte ca acesta să fie pus oficial sub acuzare (respectiv pe 16 martie). Mai precis, în 14 şi 15 martie, Mihai Boldea a contactat mai mulţi jurnalişti din Galaţi pentru a le propune să scrie „dezvăluiri incendiare despre ilegalităţile săvârşite de procurorul Sorin Cărare”. În mod cert, deputatul ştia că urmează descinderi, reţineri şi punerea sa sub acuzare, motiv pentru care a încercat, în avans, să devieze atenţia opiniei publice către activitate presupus ilegală a procurorilor.

Adauga un comentariu

*