Preşedintele Executiv al BCR, Nicolae Dănilă, a demisionat

Preşedintele executiv al BCR şi-a anunţat demisia, după opt ani de activitate de succes în fruntea celei mai mari bănci comerciale din România, pe care a adus-o în rândul celor mai importante instituţii financiare din Europa.

Nicolae Dănilă a decis să demisioneze, surprinzându-şi colegii austrieci de la Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, şi probabil şi pe cei din sistemul bancar.

ÃŽn perioada managementului său a fost creat cel mai important grup financiar din România – Grupul BCR ÅŸi a fost negociată privatizarea la o sumă record pentru privatizările din România ÅŸi din sistemul financiar-bancar din Europa Centrală ÅŸi de Est.

Nicolae Dănilă nu a făcut cunoscute motivele demisiei sale.

Un alt membru al conducerii băncii, vicepreşedintele executiv Dan Bunea, a demisionat, la 1 august, cu două luni înainte ca Dănilă să anunţe demisia sa.

Cine va mai urma dintre managerii români ai Băncii Comerciale Române? Se pregăteşte, oare, o conducere exclusiv austriacă la BCR ?
x x x
Banca Comercială Română a fost fondată la 1 decembrie 1990, în cadrul unui proces de restructurare a sistemului bancar românesc, prin preluarea portofoliului de credite pentru industrie, gestionat anterior de Banca Naţională.

Structurile operaţionale ale băncii au fost definite între anii 1991 şi 1993, perioadă în care a fost dublată şi reţeaua de unităţi. Activitatea BCR a fost consolidată prin lansarea activităţilor de creditare a investiţiilor, inclusiv prin credite în valută şi lansarea, în 1994, a cardurilor VISA.

BCR a fost prima bancă din România care a ieşit pe pieţele internaţionale de capital fără garanţii guvernamentale, cu o emisiune de obligaţiuni de 75 milioane dolari, în 1994.

Banca are o ofertă complexă de produse ÅŸi servicii, inclusiv servicii de Internet banking ÅŸi e-commerce, emite 23 tipuri de carduri de credit ÅŸi de debit ÅŸi are instalată cea mai mare reÅ£ea naÅ£ională de ATM – peste 1.300 ÅŸi 11.000 de POS.

BCR a intrat în Grupul Erste în 2005, în urma unei licitaţii internaţionale câştigată de Erste Bank, care a plătit 3,75 miliarde euro, pentru un pachet de 61,8 la sută din acţiunile băncii.

BCR funcţionează azi ca o bancă universală care gestionează active de peste 16 miliarde de euro. Banca are 527 de sucursale şi agenţii în întreaga ţară, în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori, iar până în 2009, va ajunge la 700 de unităţi.

Grupul Erste este unul dintre liderii sistemului financiar din Europa Centrală şi de Est, cu 16 milioane de clienţi în mai mult de 2.700 de unităţi din opt ţări. Grupul Erste gestiona, la 30 iunie 2007, active în valoare de 198 miliarde euro şi înregistra un profit net de 566 milioane euro.

BCR, ca parte a Grupului Erste, înregistra, la aceeaşi dată, un profit net de 139,5 milioane euro, în creştere cu 21,4 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006.

Veniturile nete din dobânzi ale băncii totalizau 882,2 milioane lei (264,9 milioane euro).

Veniturile nete din comisioane erau în valoare de 350,4 milioane lei (105,2 milioane euro).

Activele totale au crescut cu 5,8 la sută, de la 47.435,8 milioane lei (14.034,2 milioane euro) la 31 decembrie 2006 la 50.165,1 milioane lei (16.027,2 milioane euro) la sfârşitul semestrului I 2007.

Creditele de retail acordate de BCR au atins valoarea de 11,793 miliarde lei (peste 3,768 miliarde euro, şi au reprezentat cel mai dinamic plasament al BCR în semestrul I 2007, cu o creştere de 19,4 la sută, faţă de decembrie 2006.

Portofoliul de credite corporate (neconsolidat) a crescut cu 11,7 la sută, comparativ cu finele anului 2006, până la 16,415 miliarde lei (5,244 miliarde euro). Această creştere a fost alimentată în principal de sectorul IMM-urilor.

Depozitele de la clienţi au crescut cu 2,6 la sută, la 25,122 miliarde lei (8,026 miliarde euro) de la 24,477 miliarde lei, la 31 decembrie 2006. Depozitele Retail au continuat să crească (cu 11,4 la sută, la 13,417 miliarde lei). Depozitele Corporate au înregistrat o scădere uşoară, cu 6,5 la sută, la 11,705 miliarde lei (3,739 miliarde euro).

Conducerea BCR era asigurată de un Comitet Executiv alcătuit din trei austrieci ÅŸi trei români – Nicolae Danilă, preÅŸedinte executiv, Manfred Wimmer (vicepreÅŸedinte executiv), Jean Andronie (vicepreÅŸedinte executiv, responsabil cu activitatea de corporate), Oana Petrescu (vicepreÅŸedinte executiv pe partea de operaÅ£iuni), Martin Skopek (vicepreÅŸedinte executiv, retail & private banking) ÅŸi Helmuth Hintringer (vicepreÅŸedinte executiv, financiar ÅŸi riscuri.ROMPRES

Adauga un comentariu

*