Peste 300 sanctiuni contraventionale si sapte suspecti depistati

Polițiștii au depistat 7 suspecți și au aplicat aproape 300 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unor acțiuni în sistem integrat desfășurate duminică în județul Bacău.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai D.J.A.O.V, au acționat duminică în județul Bacău pentru asigurarea unui climat de ordine și sigurnață publică, combaterea și prevenirea faptelor de natură contravențională și infracțională. În cadrul acțiunilor defășurate au fost constatate 8 infracțiuni, au fost aplicate 290 de sancțiuni contravenționale și au fost depistate 7 persoane suspectate de săvârșirea unor infracțiuni. Astfel, s-a acționat în târgurile săptămânale Șerbănești, Oituz, Frumoasa, Livezi și Răcăciuni și au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite. Agenții de poliție rutieră au acționat pe principalele artere rutiere ale județului în scopul prevenirii evenimentelor rutiere, combaterii excesului de viteză și conducerii sub influența alcoolului. În urma abaterilor constatate au fost aplicate 168 de sancțiuni contravenționale și s-a luat măsura reținerii permisului de conducere față de 7 conducători auto. A fost depistat în flagrant Aurel M., de 58 de ani, din comuna Livezi, care a pătruns în locuința unie persoane din localitate cu scopul de a sustrage bunuri. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Adauga un comentariu

*