Cum te poate imbolnavi o carte

In anul 1979, la Intreprinderea Poligrafica din Bacau (cunoscuta pe plan national ca o mare producatoare de carte), a fost adusa spre tiparire o lucrare apartinand profesorului doctor Petre Branzei, directorul Spitalului universitar „Socola” din Iasi intitulata „Itinerar psihiatric”.

Lucrarea i-a fost incredintata spre culegere unuia dintre cei mai buni culegator, linotypistul Petre Dobos.

Odata cu trecerea la executarea culegerii nu era zi in care Petrica, cum ii ziceau colegii, sa nu ne cheme si sa ne arate in manuscris despre ce a patit cutare batran, s-au cutare tanar, o femeie sau un barbat cu diferite afectiuni psihiatrice, despre efectele fumatului si al alcoolului la femeile insarcinate, cauzele si efectele acestor boli.

Uneori ne amuzam, alteori ne inspaimantam, dar in acelasi timp ne imbogateam cunostintele pana atunci foarte vagi despre multiplele boli psihice de care putem suferi multi dintre noi, dar care erau tratate cu indiferenta. Pe acest coleg al nostru il observam tot mai absorbit de cazurile relatate de autor (o mare somitate in bolile psihice) in paginile cartii.

Incepuse sa compare unele cazuri cu existenta sa, sau cu comportamentul unora dintre colegi, ba, mai mult, la unii dintre noi dandu-le si diagnostic. In afara autorului, Petrica, prin natura meseriei lui, a citit lucrarea din scoarta in scoarta.

La terminarea culesului lucrarii, muncitorul acuza tot mai dese dureri de cap fiind nevoit a se prezenta la medicul neurolog. A stat internat o perioada destul de lunga in spital, tratat cu multa atentie de medici astfel incat Petrica Dobos a depatit astazi varsta de 70 de ani si duce o viata de om normal.
Cartea a aparut in conditii grafice ireprosabile si este prezenta in biblioteca oricarui medic psihiatru. Petrica a fost primul ei cititor, dar si primul pacient.

Viorel ROMAN

Adauga un comentariu

*