Guvernul anunţă Comisia Europeană că diminuările salariale vor fi recuperate integral în acest an

Guvernul anunţă Comisia Europeană că în acest an va decide recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010 angajaţilor din sectorul bugetar, ceea ce va conduce la o uşoară creştere a cheltuielilor depersonal, dar cu tendinţă de scădere a acestora pe termen mediu.

Recuperarea integrală a diminuărilor salariale este prevăzută în Programul de convergenţă aprobat, miercuri, de Guvern, la capitolul privind politica bugetară pentru acest an, „puncte cheie ale bugetului pe 2012”.„În condiţiile menţinerii politicii de înlocuire a unui angajat din 7 care părăsesc sistemul, coroborat cu recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010, cheltuielile de personal raportate la PIB sunt programate a avea o uşoară creştere faţă de anul 2011, însă pe termen mediu se reia tendinţa de scădere a acestora”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.Programul de convergenţă al României este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.Săptămâna trecută, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus liderilor sindicali, întro întâlnire la sediul Guvernului, că este preocupat de recuperarea salarială în sectorul bugetar, dar că nu lansează promisiuni în acest sens, ci doar o speranţă care se poate materializa în funcţie de evoluţia economiei.După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.Primul care a vorbit despre majorarea salariilor bugetarilor a fost preşedintele Traian Băsescu, care a spus în Parlament că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.Surse oficiale au declarat pe 9 martie că premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenţionează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Mugur Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului şi că pe el îl interesează creşterea consumului.Potrivit suselor, una dintre variantele aflate în analiză este ca pierderea salarială în sectorul bugetar să fie recuperată în etape, dintre care una aplicată începând cu luna iunie, iar restul banilor să fie acordaţi ulterior.

Comentarii

  1. Acum ca a cazut guvernul M.R.U,asteptam cu nerabdare rasturnarea din functie a primarului Bostan.Asteptam multe masuri bune de la noul guvern.Sa fie instalat Rauta si sa fie schimbati imediat toti directorii de la toate deconcentratele existente in comuna Sascut.Am scapat in sfarsit de regimul Luca de la Scoala Generala Sascut! Am scapat de regimul Petrache de la Lic Elias Sascut! Vom scapa de Bostan! Vom scapa de Bortun! Vom scapa de toti ticalosii care ne au tinut sub robie si ne au pus pumnul in gura ori decate ori au vrut si mai ales atunci cand,noi,oamenii simpli ne am cerut drepturile depline.Ei nu ne au ascultat pasurile si ne au batjocorit,iata ca acum a venit vremea noastra sa conducem comuna Sascut.Este vremea noastra!Este timpul sa facem curatenie in primarie,scoli,alte institutii ale comunei noastre.Acesti politruci trebuie sa plece.Regimul Ponta trebuie sa schimbe radical si situatia cetatenilor nostri din comuna Sascut.Trebuie sa i punem la zid pe acesti nemernici care si au batut joc de comuna Sascut/Bostan,Bortun,Luca,Leonte si Petrache.Gata!S/a terminat cu voi!Intrati de acum in tacere copilasi,intrati in anonimat,,,,,sa de a bunul Dzeu sa nu mai auzim de voi multi ani de acum inainte.Ne ati distrus pe toti oamenii din comuna…..ati furat speranta crestineasca pe care o aveam…….riscam sa traim in tiranie si dictatura,in minciuni,in furturi de fonduri alocate de la bugetul de stat,riscam intr o politizare excesiva a scolilor din comuna Sascut.Nu se mai putea tolera o astfel de situatie oribila pe care o traiam noi cetatenii din Sascut.Gata!PSD va prelua conducerea si in comuna Sascut! Regimul BOSTAN/BORTUN/LUCA /PETRACHE /LEONTE s/a destramat! Plecati janghinosilor ca ne ati mancat ficatii anii de a randul/////plecati si sa nu mai auzim de voi niciodata,il vrem primar pe domnul Rauta,cel care are grija de noi toti….

Adauga un comentariu

*