Luni, 23 aprile, în jurul orei 01.00, Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată de către tânăr de 26 de ani, că a fost amenințat cu un pistol de către conducatoarea unui taxi și lovit de către un alt cetățean necunoscut. Din verificări s-a stabilit că evenimentul s-a produs pe fondul unor neînțelegeri între clientul de 26 de ani și conducătoarea autoturismului taxi. Polițiștii au găsit asupra femeii o armă neletală cu bile din cauciuc, iar în urma verificărilor s-a stabilit că aceasta poseda arma în condiții legale. Pistolul a fost ridicat în vederea cercetărilor iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare și loviri sau alte viloențe.