Mai intai a fost Balta. Nu o balta oarecare, ci Vasile Balta, inspector scolar la catedra de Educatie Fizica din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. Si pe deasupra Baltii a zburat un… cuc, regretatul Eugen Cucu, si el profesor de educatie fizica, un excelent antrenor de handbal de pe vremea Stiintei „maxima” a lui Eugen Bartha.
Pe „Balta” a aparut dupa aceea o … Rata! La fel, nu una oarecare, ci Gheorghita Rata, profesor de educatie fizica, un baiat exceptional care, datorita meritelor sale, a fost promovat in functia de inspector scolar tocmai pe catedra condusa foarte multa vreme de…Vasile Balta!
Printre toti s-a strecurat si un „Pelican”, porecla nu mai putin vestitului antrenor de atletism Biri Pereteatcu, „botezat” astfel de colegi datorita asemanarii sale cu respectiva pasare de… balta!
In sfarsit, aceasta adevarata fauna a profesorilor de educatie fizica este completata de nu mai putin zglobiul profesor de „trante” de la Buhoci, Pion Gascanu!
Ei da, ati citit bine, Pion Gascanu, un profesor pus intotdeauna pe sotii si vesnic vesel. La Cupa de toamna, organizata la Bijghir, dupa ce a reusit sa castige proba de cros la baieti prin elevul sau Catalin Florea, si s-a calificat in finala la fotbal, Pion a strigat sa-l auda toti, de fata fiind si primarul :”Gata, mi-am asigurat catedra inca doi ani!”.
Imediat a sosit replica: „Dar ce, Gascanu nu este titular?”, starnind hohotele de ras ale celorlati colegi. Acestia sun baietii buni de educatie fizica din judet, cu care iti face placere sa te reintalnesti.
Subiectul acestei notite mi-a fost sugerat chiar de unul dintre ei, care poarta si el un nume ce face parte din… fauna profesorilor de educatie fizica din judet!.
Nicolae TURCU