Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a prezentat rezultatele unei actiuni de control la nivel national, efectuata in gradinitele cu program prelungit, particulare si de stat. In judetul Bacau, inspectorii OJPC au controlat 15 gradinite. Controalele s-au soldat cu amenzi in valoare de 4.000 lei.
In urma controlului la nivel de tara, inspectorii ANPC au decis oprirea temporara a prestarii serviciului pentru 27 de gradinite. Au fost verificati 478 de operatori economici, inspectorii autoritatii constatând abateri de la normele legale in vigoare la 282 dintre acestia, motiv pentru care au dispus aplicarea a 211 avertismente si 71 amenzi contraventionale, in valoare de 336.000 lei.
Pe lânga sanctiunile aplicate s-au oprit temporar de la consum 130 kg de produse alimentare, in valoare de 1.240 lei, pâna la remedierea neconformitatilor constatate, si s-a dispus oprirea definitiva de la consum a 32 kg produse alimentare, in valoare de 89 lei, care erau improprii consumului uman.
Controlul a reliefat faptul ca la multe gradinite numarul maxim de copii admisi la o grupa, respectiv 20, este depasit, solicitarile intrecând in cele mai multe cazuri capacitatea unitatilor, acest lucru iesind in evidenta mai ales la gradinitele de stat.
15 gradinte verificate
In judetul Bacau functioneaza 32 gradinite cu program prelungit, din care opt particulare si 24 de stat. Controalele efectuate de inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului au vizat 15 dintre ele, din care trei particulare si 12 de stat, si s-a efectuat timp de zece zile, intre 10 si 20 septembrie.
„Tematica controlului a fost cea stabilita la nivel national, adica daca se respecta obligaÅ£iia de informare in mod clar si precis despre modalitatea de anuntare a maririi taxelor si când se poate face acest lucru, in functie de modificarea unor factori de influenta, precizarea tarifului si modului de executare a serviciilor de masa, legalitatea functionarii, afisarea programului etc”, spune Mirel Miclaus, insp. sef adj. al OJPC Bacau.
Amenzi de 4.000 lei
In urma controlului s-a constatat ca patru gradinite cu program prelungit nu aveau vizate la zi autorizatiile emise de autoritatile locale; doua gradinite nu aveau afisat programul de functionare; 12 unitati prescolare nu aveau incheiat contractul de prestari servicii pentru invatamântul prescolar; in cazul a doua gradinite, conducerea nu informase parintii in mod clar si precis asupra modificarii taxelor.
O alta abatere constatata se refera la faptul ca la o gradinita, pe ambalajul pâinii preambalate nu se mai cunosteau mentiunile. Inspectori OJPC au incheiat opt procese verbale contraventionale, in valoare de 4.000 lei, câte cinci milioane lei vechi pentru fiecare din cele opt gradinita.
De asemenea, pentru sapte gradinite s-au incheiat tot atâtea procese verbale de constatare a neregulilor si s-au stabilit termene pentru luarea masurilor de indreptare.
Parintii sa ia aminte
De mentionat faptul ca, din cele opt gradinite cu program prelungit sanctionate contraventional, trei au fost particulare si cinci de stat.
„Speram ca parintii vor tine cont de aceste avertizari si vor urmari cu mai mare atentie activitatea gradinitelor unde isi lasa copiii, chiar daca, in mod intentionat, numele unitatilor prescolare de acest gen nu a fost dat publicitatii”, ne-a declarat insp. sef adj. al OJPC Bacau, Mirel Miclaus.
Dan MINDIRIGIU