Legea adopţiei: Toate informaţiile despre copilul adoptat şi familia acestuia, păstrate cel puţin 50 de ani

Toate informaţiile despre copil, părinţii fireşti, familia extinsă a acestuia şi familia adoptatoare obţinute pe parcursul derulării procedurilor de adopţie vor fi arhivate într-un dosar unic şi păstrate cel puţin 50 de ani. Hotărârea 350/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei prevede cătoate aceste informaţii obţinute pe parcursul derulării procedurilor de adopţie, precum şi pe perioada de monitorizare postadopţie trebuie păstrate de către direcţie pentru o perioadă de minimum 50 de ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei.Pe parcursul procedurilor de adopţie, copilul este încurajat şi susţinut în exprimarea opiniei sale, aceasta fiind consemnată şi luată în considerare, în funcţie de vârsta şi de gradul său de maturitate, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

Adauga un comentariu

*