În baza autorizaţiilor de percheziție emise de Judecătoria Oneşti, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, au efectuat trei percheziţii în comuna Oituz la domiciliile unor suspecți de furturi din locuințe. Astfel, la locuințele lui Emanuel M., de 23 de ani, Marian O., de 22 de ani, și Marius O., de 24 de ani, au fost găsite trei radiocasetofoane auto, un aparat GPS, un acumulator auto, ţevi de cupru pentru instalaţia de încălzire, un sistem audio home theatre, o drujbă și bunuri de uz casnic. Din cercetări s-a stabilit că bunurile găsite au fost sustrase de pe raza comunei Oituz, din locuințele a cinci părți vătămate. Bunurile au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat.