Tragedie în lumea sportului: Campionul mondial Alexander Dale Oen a murit la vârsta de 26 de ani

Campionul mondial la nataţie, Alexander Dale Oen, în vârstă de 26 de ani, a decedat în Statele Unite ale Americii unde era în cantonament cu echipa Norvegiei, a anunţat forul norvegian de profil, care a precizat că medicii au încercat resuscitarea sportivului timp de o oră.

Înotătorul a fost găsit prăbuşit în baia piscinei, luni seară, după un antrenament în Flagstaff, Arizona.Medicii echipei norvegiene nu l-au putut reanima şi nici doctorii de pe ambulanţa chemată pentru a-l transporta la spital. „După mai mult de o oră de eforturi pentru a-i reporni inima, Alexander Dale Oen a fost declarat mort la ora locală 21.00″, a menţionat federaţia norvegiană.”Suntem în stare de şoc, parcă nu ni se întâmplă nouă”, a declarat antrenorul echipei Norvegiei, Petter Loevberg. Potrivit cotidianului Aftenposten, înotătorul vorbise cu familia pe Skype în cursul serii şi nimic nu „lăsa să se creadă că este bolnav”Alexander Dale Oen a câştigat medalia de aur în proba de 100 metri bras, la Campionatele Mondiale din 2011, iar la Jocurile Olimpice din 2008 a fost medaliat cu argint.

Adauga un comentariu

*