LPS Bacau participa la faza zonala a Cupei „Hagi Danone” de la Suceava

Cea mai importantă competiţie fotbalistică din România pentru copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani – Cupa ”Hagi Danone” – are motoarele turate la maximum.Suceava rămâne şi în acest an un punct important pe harta Cupei ”Hagi Danone”, eveniment sportiv ajuns la cea de-a treia ediţie. În Cetatea de Scaun a Moldovei, urmaşii urmaşilor lui Stefan cel Mare – 532 de copii pasionaţi de fotbal – vor avea şansa să dovedească publicului local că au deprins deja <<abecedarul>> celui mai îndrăgit şi răspândit sport. Sâmbătă, 5 Mai, şi Duminică, 6 Mai, pe Stadionul ”Areni” din Suceava, puştii de la Cupa ”Hagi Danone” vor putea pleca pe urmele lui Gheorghe Hagi. Indiferent de numele echipei câştigătoare de la turneul din Bucovina, toţi copiii participanţi vor fi învingători! La Cupa ”Hagi Danone” 2012, fiecare puşti îşi va trăi clipa din plin, iar publicul sucevean va gusta din bucuria zâmbetului strălucitor şi farmecul inegalabil emanate de copii. Ca şi la precedentele ediţii, evenimentul cuprinde două turnee paralele: unul adresat copiilor legitimaţi la cluburile de fotbal, prezent în calendarul Federaţiei Române de Fotbal (Cupa ”Hagi”), şi unul rezervat echipelor din şcolile gimnaziale (Cupa ”Danone”). Conform regulamentului, câştigătoarele celor două competiţii îşi vor disputa, într-un meci final, trofeul Cupei ”Hagi Danone” şi, totodată, marele premiu: reprezentarea României la turneul internaţional al Danone Nations Cup 2012, care va avea loc în Polonia. La faza zonala de la Suceava vor participa in competia cluburilor CS Bucovina Şcheia (Judeţul Suceava), CSMS Iaşi (Judeţul Iaşi), LPS Bacău (Judeţul Bacău), CSŞ Botoşani (Judeţul Botoşani), FC Sporting Vaslui (Judeţul Vaslui) şi LPS Piatra Neamţ (Judeţul Neamţ). In competiţia şcolilor, Şcolile cu numerele 1, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 12, Şcoala Creştină ”Filadelfia”, Şcoala ”Miron Costin”, Colegiul ”Petru Rareş” (toate dinoraşul Suceava), Şcoala ”Simion Florea Marian” Ilişeşti, Şcoala Fântânele, Şcoala Dolhasca, Şcoala Bosanci, Şcoala Zamostea, Şcoala Todireşti, Şcoala “Ioan Bănceşu” Adâncata, Şcoala ”Petru Muşat” Siret, Şcoala Şerbăuţi, Şcoala ”Mihai Eminescu” Băneşti, Grupul Scolar Casvana, Scoala Ipoteşti, Şcoala ”Hatmanul Şendrea” Doleşti, Şcoala Şcheia, Şcoala Mitocu Dragomirnei, Şcoala Udeşti, Şcoala Rişca, Grupul Şcolar Dumbrăveni, Şcoala ”Nicolae Labiş” Mălini şi Grupul Şcolar Liteni. Partidele fazei zonale vor avea loc dupa urmatorul program: sSâmbătă, 5 Mai: între orele 08.30 şi 18.00; duminică, 6 Mai: între orele 09.00 şi 14.00. Finala competiţiei şcolilor – ora 12.30; Finala competiţiei cluburilor – ora 13.00; Ceremonia de premiere – ora 14.00. LPS Bacau, antrenor prof. Codrin Mindirigiu, a plecat in aceasta dimineata spre Suceava, cu ganduri mari. „Speram sa jucam finala, desi va fi foarte greu, intr-o competitie in care intalnesti echipe reprezentand cluburile CSMS Iasi sau FC Sporting Vaslui. Am convingerea ca nu ne vom face de rusine si vom reprezenta asa cum trebuie fotbalul juvenil bacauan”, a declarat profesorul Codrin Mindirigiu inainte de plecarea spre Suceava.

Adauga un comentariu

*