Peste 60 la sută dintre români cred că situaţia economică a ţării este foarte slabă

Peste 60 la sută dintre români cred că situaţia economică a ţării este foarte slabă şi patru din zece români consideră că situaţia economică se va înrăutăţi în următoarele şase luni, potrivit unui studiu.Conform studiului prezentat, marţi, de ISRA Center, 63 la sută dintre respondenţi cred că situaţia economică actuală a României este foarte slabă şi nici unul dintre cei care au răspuns nu crede că România are o situaţie economică bună.

Mai mult, patru din zece români cred că situaţia economică se va înrăutăţi în următoarele şase luni, în timp ce doar şase la sută sunt optimişti.În comparaţie cu media ţărilor membre ale Uniunii Europene, mai mulţi români deţin o locuinţă proprie şi mai puţini au maşină.Astfel, 70 la sută din locuitorii oraşelor medii şi mari deţin o locuinţă, în timp ce jumătate au maşină. Pe de altă parte, la nivelul întregii populaţii din România datele Eurostat arată că procentul proprietarilor de case ajunge la 90 la sută, mult mai mare decât media statelor UE, care este de două treimi.În 2012, 15 la sută dintre proprietarii din mediul urban intenţionează să îşi renoveze locuinţa şi opt la sută să schimbe mobila sau să realizeze alte îmbunătăţiri ale locuinţei. Alţi şapte la sută doresc să cumpere sau să construiască o locuinţă în următoarele 12 luni, suprafaţa medie dorită a noii locuinţe fiind puţin peste 100 de metri pătraţi.În ceea ce priveşte intenţia de achiziţiona un autoturism, zece la sută dintre cei care nu au maşină intenţionează să cumpere una în următoarele 12 luni.”Interesant este că un procent similar (10 la sută) dintre cei care au maşină au în plan schimbarea ei sau achiziţia unui al doilea automobil (patru la sută). La nivelul întregii populaţii urbane, unu din zece români are în plan achiziţia unei maşini”, rezultă din studiu.De asemenea, o treime din populaţia urbană intenţionează să achiziţioneze produse sau servicii bancare în următoarele 12 luni, cardurile şi contul de economii fiind cele mai dorite produse bancare în 2012.În ceea ce priveşte creditele, intenţia de achiziţie se menţine la un nivel similar cu cel din anul precedent, şapte la sută intenţionând să achiziţioneze un credit sau leasing auto în următoarele 12 luni.”Aşa cum era de aşteptat, cele mai căutate credite vor fi cele de nevoi personale (2/3 din cerere), urmate de creditele cu ipotecă (1/4) şi de leasing-urile auto (1/10). Suma medie pe care românii intenţionează să o împrumute este de 10.000 de euro”, se mai arată în studiul citat.Mai mult de jumătate din populaţia urbană este de părere că băncile au condiţii prea stricte pentru acordarea creditelor, în timp ce aproape 50 la sută nu sunt multumiţi de dobânzile şi comisioanele percepute de bănci în cadrul produselor de creditare.Chiar dacă pentru jumătate dintre români cutremurele reprezintă o sursă de nelinişte, asigurarea locuinţei nu intră în planuri pentru cei mai mulţi dintre ei.”Astfel, 1/3 au declarat intenţia de cumpărare a asigurării obligatorie a locuinţei şi doar trei la sută intenţionează să îşi asigure locuinţa cu o poliţă facultativă în următoarele 12 luni. Asigurarea facultativă pentru maşină (CASCO) este însă în planul mai multor români (nouă la sută)”, se arată în studiul transmis MEDIAFAX.În următoarele 12 luni, aproape jumătate de milion dintre românii din urbanul mediu şi intenţionează să contracteze o poliţă de asigurare de viaţă şi alţi 250.000 au în plan pensia privată facultativă.Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte preţurile poliţelor de asigurare a locuinţei, dar şi în ceea ce priveşte comportamentul companiilor de asigurări la plata daunelor. Astfel, aproape un sfert cred că asiguratorii plătesc daunele la timp şi corect, în timp ce aproape o treime dintre respondenţi sunt de cealaltă părere.Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.108 persoane, reprezentativ pentru populaţia în zona urbană (oraşe peste 50.000 de locuitori), cu vârsta între 20 şi 60 de ani.Eroarea maximă de eşantionare este de 2,9 la sută, la un nivel de probabilitate de 95 la sută. Datele au fost culese prin intermediul interviurilor faţă în faţă, la domiciliul respondentului, în perioada 17-29 februarie.

Adauga un comentariu

*