Într-una din primele partide ale etapei a 15-a a Ligii I la fotbal, Politehnica Iaşi a obţinut o victorie de moral, 2-0 acasă cu Gloria Bistriţa, fosta participantă în Cupa UEFA Intertoto.
Elevii lui Ionuţ Popa au dominat disputa din Copou şi au avut prima mare ocazie în minutul 13, şut Mijin, reflex uimitor Albuţ, primul gol căzând în minutul 24, atunci când Tincu l-a găsit perfect din lovitură liberă pe Bâlbă şi atacantul ieşean a punctat cu o superbă lovitură de cap.
În partea a doua jocul s-a încins, bistriţenii au forţat egalarea, au început să apară şi mai des cartonaşele galbene, iar în cele din urmă formaţia care a punctat a fost tot Politehnica Iaşi, Miclea făcând 2-0 în minutul 71 dintr-o poziţie ideală.
Politehnica Iaşi învinge cu 2-0 Gloria Bistriţa la capătul unui meci în care s-au acordat nouă cartonaşe galbene, şi elevii lui Ionuţ Popa scap pentru moment de zona fierbinte a clasamentului.
Într-un alt meci, vineri după-amiază, Pandurii Târgu Jiu şi FC Vaslui au încheiat la egalitate, 1-1, goluri Daniel Orac, minutul 60, respectiv Milorad Bukvic, minutul 83.