Cutremur cu magnitudinea de 4 grade în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţă, la ora 5.30, în Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), conform Mediafax.

Comunele apropiate de zona unde a avut loc seismul sunt Andreiaşu de Jos (8 kilometri), Nereju (12 kilometri), Nistoreşti (12 kilometri), Mera (19 kilometri) şi Păuleşti (20 kilometri).

Cutremurul nu a fost urmat de replici.

Anul acesta, tot în Vrancea, au mai fost înregistrate trei cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade pe scara Richter. Seismele s-au produs la 10 ianuarie (magnitudine 4,3 grade), 19 ianuarie (4 grade) şi 26 aprilie (4 grade).

Tot anul acesta, la 1 ianuarie, în Câmpia Română, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade.

Adauga un comentariu

*