Se întâmplă şi la case mari. 20 de olimpici din Bacău au fost eliminaţi, luni, de la proba scrisă de limba şi literatura română a sesiunii speciale a bacalaureatului, din motive de fraudă.
Neregulile olimpicilor de la bac au fost descoperite atât cu ajutorul sistemului de camere de supraveghere din sălile de examen, cât şi cu ajutorul profesorilor supraveghetori, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, informează Agerpres.
În cele două centre de examinare din judeţ au fost prezenţi 878 din cei 880 de candidaţi înscrişi, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău.
.
Marţi, 29 mai, va avea loc proba obligatorie a profilului. În următoarele zile, pe 30 şi 31 mai, se vor desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării şi proba la limba şi literatura maternă.
Afişarea primelor rezultate se va face pe 31 mai (până la ora 18.00), iar depunerea contestaţiilor va avea loc în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 18.00 – 22.00. Vineri, 1 iunie, vor fi soluţionate contestaţiile şi vor fi afişate rezultatele finale.