Situaţie inedită la Bacalaureatul Olimpicilor, examen rezervat sportivilor din loturile olimpice şi naţionale care participă la competiţii internaţionale. La sesiune, care s-a desfăşurat la Bacău, s-au înscris 926 de elevi, au susţinut examenul 887 din care doar 300 au fost admişi, deşi în evidenţele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român nu sunt decît 108 sportivi activi aflaţi în anul terminal de liceu!
COSR acuză: Fraudă la Bac-ul olimpicilor! Fiica Doinei Melinte, printre candidaţi, deşi este elevă la liceul de arte
Ieri s-a anunţat că promovabilitatea la bacalaureatul elevilor olimpici, desfăşurat la Bacău, mai devreme decît cel obişnuit, este de 32,7 la sută. Pe liste s-au aflat 929 de înscrişi, deşi în loturile olimpice ale României se află doar 104 de sportivi în an terminal. Oficialii din COSR spun că ei nu au fost consultaţi cînd s-au întocmit aceste liste şi spun că acestea au fost întocmite de Agenţia Naţională pentru Tineret şi Sport. Printre candidaţi s-a aflat şi fiica Doinei Melinte, fostul preşedinte al ANST, care se afla în componenţa lotului de juniori, dar care a terminat liceul de arte Nicolae Tonitza.Acest bacalaureat trebuia să fie organizat pentru copiii aflaţi în proceduri de selecţie sau pregătire pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaţionale pe discipline, cât şi la competiţii sportive, cum ar fi campionatele europene sau mondiale de juniori.Probele scrise au avut loc astfel: 28 mai – Limba şi literatura română, 29 mai – proba obligatorie a profilului, 30 mai – proba la alegere a profilului şi specializării, 31 mai – Limba şi literatura maternă. Afişarea primelor rezultate era prevăzută pentru data de 31 mai (până la ora 18.00), iar depunerea contestaţiilor va avea loc în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 18.00 – 22.00.Azi, 1 iunie, vor fi soluţionate contestaţiile şi vor fi afişate rezultatele finale.
olimpicii adevarati,cei care ne reprezinta cu mandrie tara ,au picat bacalaureatul 2012 in proporte de 90%,in schimb cei care n au nici o treaba cu sportul,cu performanta si au batut joc de sesiunea speciala