Oltenia are încă o echipă în prima ligă: Gaz Metan Severin a promovat în Liga 1

Preşedintele nou-promovatei în Liga 1 Gaz Metan Severin, Gheorghe Frăţică, a comentat pentru GSP.ro decizia de azi a CEx: „Sîntem foarte bucuroşi. E o decizie normală, singura care se putea lua. Va fi greu să facem faţă Ligii 1, însă am încredere că antrenorul Marian Bondrea va face strategia cîştigătoare, aici incluzînd şi transferurile de care avem nevoie pentru a ne prezenta cel puţin onorabil”. Frăţică respinge varianta ca Gaz Metan Severin să revină şi să joace la anul în Craiova: „Este exclus, imposibil! Avem un contract de respectat cu cei de la Primăria Severin şi nu putem să le întoarcem spatele unor oameni care ne-au susţinut enorm”. Fostă Gaz Metan CFR Craiova, gruparea din Severin a părăsit Bănia şi s-a mutat la Dunăre în iarna lui 2011. Comitetul Executiv al FRF a hotărît astăzi ca formaţia Gaz Metan Severin să promoveze în Liga 1. În aceste condiţii, FCM Tg.Mureş a retrogradat în eşalonul secund.După ce Poli Timişoara şi-a retras dosarul de licenţiere, s-a iscat o adevărată lupta pentru locul rămas vacant în campionatul intern. Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a dezvăluit că Mircea Sandu ar fi dorit ca noul sezon să aibă numai 17 echipe, în timp ce el a optat pentru 18 echipe. „Să rămînă locul 15, să promoveze locul 3 sau baraj între ele. Momentan vor rămîne doar 17 echipe dacă nu intervine altceva”, a declarat Dumitru Dragomir la Contraatac, acum cîteva zile. Gaz Metan Severin se află pe locul trei în Seria a II-a din liga secundă, cu 56 de puncte. 19.000 de locuri are stadionul muncipal din Severin, arenă modernizată în primăvara lui 2011 pentru suma de 4,5 milioane de euro

Adauga un comentariu

*