Drepturile persoanelor cu handicap mintal nu sunt puse în practică în ciuda legislaţiei internaţionale existente, adoptată de statele membre ale Uniunii Europene, a denunţat Agenţia pentru drepturi fundamentale a UE (ADF), în două rapoarte publicate joi, informează AFP.
„Rămân multe lucruri de făcut pentru a pune în practică drepturile a 80 de milioane de persoane cu handicap (fizic sau mintal, n.r.) din Europa”, a afirmat directorul FRA, danezul Morten Kjaerum, citat într-un comunicat. „Drepturile fundamentale ale persoanelor cu handicap sunt restante în materie de garanţii juridice, în special după ce măsurile de austeritate au început să-şi facă simţite efectele”, a adăugat el. Cele două rapoarte, prezentate în cadrul unei conferinţe care are loc joi şi vineri la Copenhaga, cer favorizarea inserţiei în societate în detrimentul plasării într-o instituţie specializată şi modificarea legilor în vigoare pentru a fi mai inclusive, a explicat FRA într-un comunicat, denunţând excluziunea şi stigmatizarea cărora le cad victime persoanele care suferă de tulburări mintale. „Pentru o viaţă autonomă de bună calitate, dezinstituţionalizarea trebuie făcută mână în mână cu reforma politicii sociale” în materie de sănătate, educaţie şi piaţa muncii, deteliază FRA pe baza unui studiu dedicat autonomiei şi derulat în nouă state din UE. Conform acestui raport, persoanele cu handicap mintal nu au o şansă adevărată de a se angaja, lucru care le face dependente de ajutoarele publice. FRA a evidenţiat de asemenea ‘experienţe negative’ în tratamentul şi în plasamentul fără voie, consecinţe ale lipsei de informaţii şi ale ‘unui sentiment de teamă şi de umilinţă în timpul tratamentului’, relevă un al doilea raport, derulat în cele 27 de state membre ale UE, precum şi în alte nouă state. Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD), intrată în vigoare în mai 2008, a fost ratificată de 21 de state membre ale UE. Textul promite în special autonomie persoanelor cu handicap şi egalitate în viaţa comunitară cu orice altă persoană, reaminteşte FRA.