Despre trecutul Mănăstirii Bogdana din ţinutul Bacăului

Pe drumul ce urcă pe Valea Trotuşului, în localitatea Ştefan cel Mare, pelerinul se poate abate la stânga pe calea cea îngustă care şerpuieşte de-a lungul râului Bogdana, în capăt fiind frumoasa şi semeaţa mănăstire cu acelaşi nume. Evident că atunci când pronunţi numele acestei mănăstiri mulţi se gândesc la marea necropolă voievodală din oraşul Rădăuţi. Însă aşezământul băcăuan are o tradiţie istorică ce izvorăşte din perioada medievală, atunci când, pe locul unui aşezământ monahal mai vechi, logofătul Solomon Bârlădeanu şi soţia sa, Ana, ridicau o biserică cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, pentru ca, după reparaţia din 1775, să poarte hramul „Sfânta Treime”. Lăcaşul a fost sfinţit la 2 august 1670, în prezenţa patriarhului Dosithei al Ierusalimului şi a mitropolitului Ghedeon al Moldovei, de unde denotă importanţa acestui aşezământ monahal. De altfel, cu un an înainte stareţul acestei mănăstiri boiereşti, Teodosie, viitorul mucenic de la Brazi, fusese ales episcop al Rădăuţilor. Pe lângă rolul spiritual, mănăstirea a avut şi unul militar pentru locuitorii din împrejurimi, datorită zidului fortificat, care o înconjoară. Aşezământul nu a fost finalizat de către ctitor, iniţiativa fiind continuată de către soţia sa, care însă nu a reuşit să picteze biserica. Totodată, Mănăstirea Bogdana a reprezentat un important reper cultural, aici copiindu-se diferite manuscrise, legându-se cărţi, iar mai apoi, după 1855, pe pământul acestui aşezământ şi la iniţiativa stareţului Antonie Dumbravă, a funcţionat una dintre primele şcoli rurale din ţinutul Bacăului. Deşi nu era mănăstire închinată, la 1864 a fost afectată de secularizare, confiscându-i-se pământurile, iar comunitatea risipindu-se. La 1909, mănăstirea îşi pierduse strălucirea duhovnicească de altădată, rămânând numai patru călugări. Cu toate acestea, mănăstirea a reînflorit, mai ales în perioada interbelică, când comunitatea s-a mărit, trimiţând chiar monahi peste munţi, în Ardealul care dorea să-şi reînvie monahismul. Un astfel de monah a fost Gherasim Iscu, ultimul stareţ al Mănăstirii Tismana, decedat de Crăciunul anului 1951, în condiţii inumane, în penitenciarul de la Tg. Ocna. La începutul regimului comunist, Mănăstirea Bogdana s-a dezvoltat tot mai mult, comunitatea ajungând la 70 de monahi şi fiind în atenţia permanentă a episcopului Teofil Herineanu al Romanului şi Huşilor. Din aceste motive, autorităţile comuniste au hotărât desfiinţarea Mănăstirii Bogdana prin aplicarea Decretului 410 de prigonire a monahilor. Vechiul aşezământ a servit ca un cămin-spital, iar din 1975 ca tabără şcolară.Doi ani mai târziu, mănăstirea a fost afectată mult de cutremur, după cum se poate vedea în fotografiile de epocă. Din acest motiv, s-a invocat nevoia refacerii acestui monument istoric, situaţie care treptat a reînfiripat o chinovie de monahii sub îndrumarea duhovnicului Isaia Ţugurlan. Acest arhimandrit a fost sufletul refacerii întregului aşezământ ca muzeu al odoarelor din Eparhia Romanului şi al trăirii monahale, care abia după 1990 a fost recunoscută ca atare.