Un echipaj de poliţie rutieră l-a depistat pe Ionuţ M., de 29 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un un autoturism pe strada Izvoare, din municipiul Bacău şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul testării a fost de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ionuţ M. a fost condus la Spitatul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.