Germania in fruntea grupei, Portugalia dupa ea

Germania si Portugalia sunt cele doua echipe din grupa B care s-au calificat in sferturile de finala ale Campionatului European.Grupa B era la fel de incurcata ca si grupa A inaintea etapei a treia, toate echipele avand sanse de a prinde sferturile de finala. Cele mai mari le avea Germania, care se putea califica chiar si cu o infrangere, dar depindea si de rezultatul partidei Portugalia – Olanda. Desi au pierdut primele doua meciuri, batavii inca aveau sanse de calificare. Tot ce trebuiau sa faca era sa bata Portugalia la doua goluri diferenta, dar aveau nevoie si ca Danemarca sa piarda in fata Germaniei.Hotarati sa scape repede de emotii, germanii au deschis scorul inca din minutul 19 al disputei cu Danemarca, Podolski invingandu-l pe Andersen cu un sut din 8 metri. Danezii au revenit insa imediat in joc, Krohn-Dehli egaland, cinci minute mai tarziu, cu o lovitura de cap din sase metri. 1-1 la pauza, un rezultat bun pentru Germania, nu si pentru Danemarca. Germania a preluat din nou conducerea, in minutul 80, dupa reusita cu latul a lui Lars Bender. A fost golul care a risipit emotiile nemtilor. 2-1 pentru Germania la final, a carei urmatoare adversara va fi Grecia. Aflata cu sabia deasupra capului, Olanda a deschis repede scorul in disputa cu Portugalia, de la Harkov, prin Van der Vaart, autorul unui gol superb (min. 11). Dupa doua ocazii ale Portugaliei, Cristiano Ronaldo a ramas singur cu Stekelenburg si l-a executat cu sange rece. La acest scor, lusitanii mergeau mai departe. Cristiano Ronaldo si-a continuat seara magica si a realizat dubla, in minutul 74, la capatul unui contraatac de nota zece. S-a terminat 2-1 pentru Portugalia, care va intalni Cehia in sferturile de finala.

Adauga un comentariu

*