Viitorul echipei de fotbal FCM Bacău este incert. După ce a pierdut cursa electorală, patronul echipei, Dumitru Sechelariu, a anunţat că nu mai poate finanţa echipa şi a decis să o vândă. Sechelariu şi-a anunţat disponibilitatea chiar de a oferi echipa Consiliului Local şi Consiliului Judeţean. „20 de ani din cei 62 de ani ai clubului sunt legaţi de numele meu. Cât am putut, atât am făcut pentru fotbalul băcăuan. Vreau să mă retrag cu eleganţă şi cu demnitate şi, în consecinţă, adresez propunerea Consiliului Judeţean şi Consiliului Local de a prelua această echipă. E păcat să se piardă culorile şi tradiţia acestui club”, a declarat Dumitru Sechelariu, care a precizat şi termenii în care se poate realiza tranzacţia: „Voi ceda întreg lotul de jucători, antrenorii, palmaresul, dreptul de a evolua în liga secundă, grupele de copii şi juniori. Solicit un milion de euro, sumă care reprezintă datoriile pe care FCM Bacău le are la Fisc. Preluarea echipei de către autorităţile locale se poate face acum, urmând ca banii să fie viraţi în tranşe, timp de un an de zile, astfel încât să existe timpul suficient pentru rectificările de buget necesare. Consider că ar fi un mare păcat şi o mare greşeală ca autorităţile să nu preia această echipă şi să asiste, impasibile, la desfiinţarea sa. Vorbim despre o grupare de tradiţie, care se bazează pe un lot de jucători de mare perspectivă, creditat cu şanse mari la promovarea în prima ligă”. În ediţia recent încheiată, FCM Bacău s-a clasat pe locul 7 în Seria I a Ligii a II-a.