„Domnitori romani in poezia eminesciana”

Sub acest generic, vineri, 15 iunie, Societatea Numismatica Romana si Clubul Colectionarilor de Medalii Eminescu din cadrul Cercului Militar National a organizat la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacau, in parteneriat cu institutia gazda, cea de-a XXIX-a editie a Simpozionului National de Numismatica, in cadrul careia a avut loc vernisajul unei exceptionale expozitii de numismatica. Au fost expuse numeroase colectii foarte valoroase, de monede, medalii si plachete cu tematica eminesciana, dar si istorica, dedicate domnitorilor din principatele romane, pana la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, in prim-plan situandu-se exponatele dedicate domnitorilor Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, Vlad Tepes si Mihai Viteazu, in total peste 7000 de exponate. Cu acest prilej a fost organizat si un targ numismatic, pentru schimburi de piese. In deschiderea evenimentului au vorbit Elena Lacramioara Istina – directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, dr. Emanuel Petac – de la Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Romane, presedintele Societatii Numismatice Romane, dr. Ana Boldureanu – de la Muzeul National de Arheologie si Istorie a Moldovei din Chisinau, presedintele Societatii Numismatice din Republica Moldova, reprezentantii Prefecturii si ai Consiliului Local Bacau. A urmat vernisajul oficial al expozitiei, a carei prezentare a fost facuta de dr . Vilica Munteanu, directorul Arhivelor Nationale Bacau si presedintele filialei Bacau a Societatii Numismatice Romane. In sala dedicata regretatului colectionar col. (r) Ioan Dogaru, fondatorul Clubului Colectionarilor de Medalii Eminescu din cadrul Cercului Militar National, care a facut numeroase donatii valoroase muzeului bacauan, a fost dezvelita, in semn de pios omagiu, o placa comemorativa, realizata in bronz de renumitul artist plastic Constatin Dumitrescu, avand gravat urmatorul text : „Col. Ioan Dogaru, 1922 – 2011, Cetatean de onoare al municipiului Bacau, Colectionar, numismat, iubitor de arta, pictor amator, realizator de carti de specialitate, Fondatorul Gruparii Colectionarilor de Medalii si Insigne Eminescu – SNR si al Clubului Colectionarilor de Medalii Eminescu de la Cercul Militar National”. Dupa care Elena – Lacramioara Istina, dr. Viorel M. Butnaru si dr. Marius – Alexandru Istina au prezentat singura comunicare in plen a primei zile, «Tezaurul de la Botoseni, comuna Beresti-Tazlau, judetul Bacau ». Dupa-amiaza, lucrarile Simpozionului au continuat cu prezentarea comunicarilor in cele doua sectiuni, Numismatica antica, bizantina, medievala si Numismatica moderna si contemporana, medalistica, insignografie, comunicarile pe sectiuni fiind apoi reluate sambata dimineata. La ora 13,30, participantii la lucrari au efectuat o vizita de documentare la Manastirea Bogdana, unde au vizitat si renumita colectie de Arta Religioasa a manastirii. Evenimentul de la Bacau a fost precedat de vernisajul acestei foarte valoroase expozitii numismatice, in premiera nationala, sambata, 9 iunie, la Palatul Cercului Militar National din Bucuresti. Dupa cum ne-a informat ec. Stefan Dina, presedintele Clubului Colectionarilor de Medalii Eminescu din cadrul Cercului Militar National, acest eveniment are loc in cadrul unui amplu proiect de promovare a culturii nationale si are menirea de a familiariza publicul larg cu cele mai valoroase piese numismatice cu tematica literara si istorica. Expozitia de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” va ramane deschisa publicului pana sambata, 30 iunie a.c., inclusiv.

Adauga un comentariu

*