Cristiano Ronaldo, din nou decisiv: Portugalia este prima semifinalistă de la EURO 2012

Cristiano Ronaldo a fost decisiv a doua oară consecutiv pentru naţionala Portugaliei, care s-a impus cu 1-0 în faţa Cehiei şi s-a calificat în semifinalele Campionatului European din Polonia şi Ucraina.Vedeta lui Real Madrid a marcat unicul gol al întâlnirii de la Varşovia, în minutul 79, şi a ajuns la a treia reuşită la actualul turneu final, după cele două din partida cu Olanda, din ultima etapă a grupelor.Golul lui Ronaldo, deşi venit târziu, a adus Portugaliei o victorie meritată, elevii lui Paulo Bento deţinând iniţiativa aproape pe întreaga durată a meciului, excepţie făcând doar primul sfert de oră, atunci când cehii s-au aflat la conducerea jocului, fără a-şi crea însă ocazii la poarta lui Rui Patricio.Portughezii ar fi putut trece în avantaj încă din prima repriză, când Cristiano Ronaldo a ratat trei ocazii importante de a marca. Prima dintre ele a venit după o execuţie spectaculoasă, foarfecă din mijlocul careului, pe lângă, a două dintr-o lovitură liberă, care a ocolit de puţin poarta, iar ultima în urma unui dribling splendid, din preluare, urmat de un şut care s-a dus în bară.Echipa lui Bento a început tare şi partea a doua, Hugo Almeida, care l-a înlocuit înainte de pauză pe accidentatul Helder Postiga, trimiţând cu capul peste în secunda 20, pentru ca Ronaldo să tragă din nou în bară în minutul 49, de această dată dintr-o lovitură liberă, uşor deviată de Cech.Portarul lui Chelsea a intervenit providenţial în alte două rânduri, la şuturile de la distanţă ale lui Nani şi Joao Moutinho, iar Michal Kadlec l-a blocat în ultimul moment pe Nani, mingea trimisă de jucătorul lui Manchester United trecând agonizant peste.În cele din urmă, inevitabilul s-a produs cu 11 minute înainte de final, atunci când Moutinho a centrat perfect de pe partea dreaptă, iar Ronaldo nu a mai ratat, lovitura sa de cap învingându-l pe Cech, care nu a mai putut interveni de această dată.Joao Pereira a irosit şansa unui 2-0 mai apropiat de ceea ce s-a întâmplat pe teren, însă chiar şi aşa, Portugalia a gestionat bine ultimele minute şi şi-a păstrat avantajul. Adversarul din semifinale al portughezilor se va decide sâmbătă, atunci când, la Donetsk, se va juca Spania – Franţa.

Adauga un comentariu

*