O româncă a plecat de la secţie cu braţele învineţite de loviturile poliţiştilor italieni. „Curvă româncă, îmi spuneau poliţiştii în timp ce mă trăgeau pe scări. O să-ţi facem documente pe decret şi o să te expulzăm imediat din Italia.
Aşa o să păţiţi toţi românii. M-au prins de mâini şi mă dădeau de toţi pereţii când urcam treptele. Au tras de mine, aşa, două etaje. Mă împingeau să merg după ei. Mă strângeau de braţe cu mâinile de parcă aveau menghini. Eu strigam la colegii lor de pe margine să mă scape, dar ei se uitau şi râdeau. Plângeam şi ţipam să mă lase, dar degeaba“.
Când am ajuns sus, la ei în birou, nu-mi mai puteam miÅŸca braÅ£ele. Le-am cerut un pahar de apă pentru că mi s-a făcut rău, dar nu mi-au dat un ceai decât după ce a venit unul dintre ÅŸefii lor. Am vomitat imediatâ€, ÅŸi-a amintit, cu lacrimi în ochi, ieri, la Consulatul românesc din Torino, Nina P., de 35 de ani, din Bacău.