Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată despre faptul că un minor de 12 ani, din comuna Oituz a suferit vătămări corporale prin electrocutare. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că băiatul, în timp ce se deplasa pe raza comunei Oituz, s-a urcat pe un stâlp de electricitate și a suferi arsuri. Acesta a fost transportat la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul din Iași, unitate specializată în tratarea arsurilor la minori. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.