Golul doi al lui Țucudean în poarta lui Stăncioiu a semănat leit cu cel marcat de Balotelli în semifinala cu Germania de la Euro 2012.”Cîinii” au revenit de la 0-1 în repriza secundă, au condus în prelungiri, dar clujenii au egalat la doi peste doar două minute. Greşeli mari de arbitraj, spectatori puţini, dar răguşiţi după o finală toridă şi exuberantă. Adică spectacol în avanpremiera sezonului, cu toată nebunia şi strălucirea lui. Deşi seară, în Bucureşti sînt 35 de grade, tribunele par un litoral abstract: bermude şi şlapi, fani răstigniţi de caniculă pe fundalul roş-galben al arenei. CFR, experta în „decisive” cu trei Cupe şi două Supercupe, scîrţîie deocamdată, iar Dinamo e amestec de vîrste, dueluri în culise şi grefe senegaleze. Plus Bonetti.
Care e campioana?
Mereu noul Dinamo uimeşte: atacă cerebral şi alert, Boubacar pasează cu călcîiul în careul ardelenilor, iar Alexe trage din unghi. (7). Flancul stîng al „cîinilor” merge uns, coboară acolo şi Issa Ba, un-doi exuberant cu acelaşi Alexe, dar cam atît (13). CFR are o circumspecţie fadă, e un balaur cu capetele încîlcite. Nervii lui Deac, fantoma lui Ronny, paşii în gol ai lui Sougou: steril spre subţire. Niculae scapă cu Stăncioiu, dar preia larg, Rus centrează în forţă, pe jos, iar portarul lui Andone respinge în bocancii lui Ba (17).
Unii cu munca, alţii cu gloria
Boubacar parcă a învăţat în liga a patra franceză, la FC Ioana D’Arc, să ardă pe rug: recuperează peste tot, pasează, dirijează. Pînă şi Pulhac şi-a amintit din ce-şi cîştigă pîinea. Dar ardelenii împing jocul, prin efort brut pînă vin ideile: Valente trage „peste” din 25 de metri (29).Haţegan împlineşte 32 de ani, nu vrea să treacă neremarcat la aniversare: Alexe centrează puternic, mîna lui Ivo Pinto se ondulează din minge, dar „centralul” e mut (34).Nu se potoleşte vuietul tribunei că Valente apare la 18 metri de Bălgrădean: trage simplu, tare şi plasat, la firul ierbii (36). E 1-0, la primul şut pe poartă al campioanei. Andone surîde, parcă a cîştigat la loto fără să joace.
Nica şi Ţucudean, peste CFR şi Haţegan
În avantaj, CFR e mai avîntată ca la debut, iar Dinamo trece în stare de asalt, pierzînd din coerenţă. Ba protejează în 9 metri şi centrează slab sau şutează prost (49), C. Munteanu şi Grigore greşesc în apărare: din eroarea ultimului preia Deac şi iuţeşte spre Ronny, şutul atacantului e blocat (50).Cînd să se consacre ritmul „pe contre”, apare ratarea serii: Grigore deviază din corner cu capul, Luchin reia violent, din cădere, şi zguduie transversala (55). De aici se rupe CFR: Alexe trage în blocaj (62), iar pasa de 30 de metri a lui Nica ajunge la Ţucudean, care trage din 9 metri pe scurt şi egalează (62). Mutarea lui Bonetti creşte cu încă zece grade temperatura pe arenă.
Asalturi, transpiraţie şi ratări
Pe val, „cîinii” pulsează: Alexe ţîşneşte spre Stăncioiu, e faultat din spate şi Cadu vede al doilea „galben” (64). Andone mai are puţin şi rupe marginile cămăşii ieşite din pantaloni. Ba pierde doi clujeni cu o piruetă, Alexe centrează şi acelaşi Ba reia cu capul peste bară (73). Dar CFR se strînge inteligent, faultează calculat, iar Dinamo nu mai are viziune pentru lovitura finală.Centrarea lui Pulhac se transformă în şut scos de Stăncioiu în corner (86), Ţucudean plonjează în 9 metri pe lîngă minge, iar Alexe trage în blocaj de la 11 metri (89).
Nebunie frumoasă în cod de caniculă
În prelungiri, Dinamo compensează cu entuziasm fizicul vlăguit, CFR e mai stăpînă pe „codul portocaliu” de la meteo, dar Sare nu împinge în plasă dintr-un metru (92). Dacă trupa lui Bonetti trece la pase de-a latul, ardelenii scot săgeţi din carapace: după o cursă aprigă, Hora pasează la Sougou, şutul e scos in extremis de Nica (99).Dinamo n-a murit însă: Ţucudean repetă primul gol, şut în forţă, tot pe scurt, din 9 metri (101). 2-1, galeria dinamovistă plînge de bucurie, strigă „Bo-ne-tti!”, „Bo-ne…” 2-2. Centrare Sougou, cap simplu Kapetanos(103).
De-ar fi toată Liga 1 aşa…
A doua repriză e un dans în genunchi: fotbaliştilor toropiţi nu le mai iese nimic, CFR se închide disciplinat, iar bucureştenii pîlpîie evitînd să provoace faze fixe pentru Kapetanos. Luftul lui Mureşan se duce în bara propriei porţi (113), dar ar fi fost păcat să se termine totul aşa. Penalty-uri!Alexe, elan sigur, tare şi pe centru: 3-2. Kapetanos şutează slab, dar iese bară-gol şi 3-3. Matei şi 4-2, puternic spre vinclu dreapta. Sougou încearcă la fel, dar mingea sare afară din vinclu! Munteanu trage plasat, simplu: 5-3. Ratează şi Hora, mult peste poartă. Dar Ţucudean bubuie pe centru, în Stăncioiu, pe care îl şi accidentează! Mureşan face 5-4, dar Grigore trage calm şi gata! Dinamo-CFR 6-4. Să avem un campionat cum a fostSupercupa!
„În această seară am învins o echipă mai mult de reclamă decît de randament. Cătălin Munteanu a fost încîntător, a avut rolul lui Pirlo” (Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo)
„Ne-am obişnuit să fim criticaţi, dar să surprindem” (Dragoş Săvulescu, preşedinte Dinamo)
„Am jucat pentru glorie, nu pentru bani. Nu e nici o problemă, o să ne facă Ţucudean cinste pentru golurile marcate” (Marius Niculae, atacant Dinamo)
„Am avut emoţii cînd au executat penaltyuri colegii mei, mai puţin cînd am bătut eu. Vom face loc în vitrină pentru multele trofee care vor urma!” (Dragoş Grigore, fundaş Dinamo)
„Ţucudean e un tînăr de perspectivă. A intrat bine în joc şi ne-a ajutat cu golurile sale. Merităm aprecierea fanilor!” (Cătălin Munteanu, mijlocaş Dinamo)
„Îi dedic această cupă tatălui meu. Aş fi vrut să fie lîngă mine, să ne bucurăm împreună” (Marius Alexe, mijlocaş Dinamo)
„Am crezut tot timpul în Bonetti! Deşi în presă apărea altceva, pentru noi era clar că nu pleacă de la Dinamo. Ţucudean a fost declarat pe bună dreptate omul meciului” (Cristi Borcea, finanţator Dinamo)
„Mi-aş fi dorit să nu iau nici un gol. Dar oricum mă simt bine, e al doilea trofeu din viaţa mea şi vreau cît mai multe” (Cristian Bălgrădean, portar Dinamo)