La Aerostar Bacău a debutat implementarea unui proiect de investiţii în valoare de aproape 22 de milioane de lei

La SC Aerostar SA Bacău (est), firmă profilată pe fabricarea de avioane de antrenament şi şcoală, componente de aviaţie şi mentenanţa aparatelor de zbor de mare capacitate a început derularea unui important proiect de investiţii menit a crea o nouă capacitate de fabricaţie în scopul diversificării producţiei şi creşterii exportului, a declarat pentru AGERPRES Grigore Filip, preşedinte – director general al firmei din Bacău.Proiectul face parte din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, fiind cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în baza unui contract încheiat cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Programul Operaţional Sectorial. Valoarea sa totală este de 21.976.768 lei, din care 8.692.728 lei, asistenţă financiară nerambursabilă, 7,5 milioane lei de la FEDR şi 1,2 milioane lei de la Bugetul de stat.

Adauga un comentariu

*