Un reactor al centralei nucleare de la Kozlodui, din Bulgaria, a fost oprit, din cauza unei avarii la sistemele de protecţie. Directorul complexului a declarat, pentru Agenţia France Presse, că 22 dintre cele 62 de dispozitive de protecţie nu mai funcţionează.
Totuşi, oficialul bulgar a dat asigurări că nu există pericolul unei explozii. Incidentul a venit cu numai o zi înainte de împlinirea a 20 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl.
Reactorul numărul cinci al centralei nucleare bulgăreşti a fost oprit ca măsură de siguranţă. Directorul centralei de la Kozlodui a infirmat zvonurile lansate zilele trecute de un expert, potrivit cărora reactorul ar fi ca un tren fără frâne.
Expertul considera că este un blocaj masiv şi fără precedent al sistemelor de protecţie din toată istoria mondială a energiei atomice. În timpul negocierilor de aderare, Uniunea Europeană a cerut Bulgariei închiderea a patru dintre cele şase reactoare ale centralei nucleare de la Kozlodui.
Specialiştii de la Bruxelles cred că reactoarele nu sunt bine protejate şi ar putea lăsa să iasă în atmosferă un nor radioactiv, similar celui format acum 20 de ani, după explozia de la Cernobîl.
Realitatea TV